De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Istoria acestui mult pătimit pământ al Basarabiei, este una tragică, a unui copil ce-şi deplânge soarta departe de mama sa, dar în acelaşi timp, atât de aproape.
Îndepărtatul an 1918 a însemnat reîntâlnirea dintre copil şi mamă, ce au stat separaţi mai mult de o sută de ani. Cum credeţi cum a fost această reîntâlnire? Emoţionantă, duioasă, una de neuitat. Atunci de ce am uitat-o atât de repede? Sau poate după unii moldoveni, copilul a crescut, s-a maturizat şi a venit timpul să plece în lumea mare?
Un copil cât de mare nu ar fi el nu uită şi nu fuge de mama care l-a crescut, fiindcă sângele apă nu se face. De ce nu vrem să acceptăm acest adevăr, trecut prin foc şi pară?
Ce mult aş vrea să mă întorc în acel an 1918, să trăiesc momentul Unirii Principatelor Române într-un corp integru. Ce mult aş vrea să pot schimba membrii actualului Parlament cu membrii Sfatului Ţării, acei oameni integri, basarabeni adevăraţi, ce au votat Unirea Basarabiei cu România. Conform unui studiu realizat de doamna Ludmila Corghenci, director adj, DIB ULIM, membrii Sfatului Ţării, pe lângă funcţia lor de primordială de politicieni, mai erau şi oameni cărturari ce contribuiau la editarea şi scrierea unui periodic „Viaţa Basarabiei”. Dintre cei 162 de autori ai acestui periodic, 58 erau membri ai Sfatului Ţării.
Generaţia care conduce acum Republica Moldova a fost educată în spiritul deznaţionalizării şi îndepărtării de adevăratele valori ale neamului. Li s-a impus o nouă limbă, o nouă istorie, până şi o nouă mamă. Dar nu trebuie să uităm că orice mamă vitregă transformă, într-un final, copilul vitreg în „Cenuşăreasă”. „…avem la guvernare, în continuare, eu cred, o clasă politică absolut iresponsabilă de ceea ce suntem şi ceea ce urmăm să fim”, a declarat Octavian Ţîcu, doctor în istorie, conferenţiar universitar, la Conferinţa Festivă organizată de ULIM cu ocazia Zilei Naţionale a României şi a românilor de pretutindeni.
Acelaşi lucru, de deznaţionalizare şi de impunere a valorilor străine acestui neam s-a încercat şi cu generaţia mai tânără, în timpul guvernării comuniste. Dar se pare că nu a mai mers, tinerii nu-şi mai doresc o mamă vitregă, ci vor „întoarcerea acasă”.
La întrebarea doamnei doctor în istorie, conferenţiar universitar la Facultatea de Istorie şi Relaţii Internaţionale a ULIM, Ludmila Tihonov, adresată unui grup de tineri despre ce înseamnă pentru ei Ziua de 1 Decembrie, tinerii au răspuns unanim: „Sărbătoarea Tuturor Românilor”. Auzind acestea doamna a declarat: „Înseamnă că nu degeaba am făcut istorie.” Pot să declar şi eu, că nu degeaba, datorită unor astfel de profesori, noi, cei tineri am aflat adevăruri ascunse multe decenii.
Acest suflu românesc din inimile tinerilor basarabeni a fost educat şi hrănit de profesori de istorie cu verticalitate. În rândul acestor profesori includem şi dascălii Facultăţii de Istorie şi Relaţii Internaţionale a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.
După spusele d-nei Ludmila Tihonov: „Unirea din 1918…a fost cununa unei lupte îndelungate dusă de românii de pretutindeni. 1 Decembrie 1918, Adevărul, Dreptatea şi Istoria au triumfat şi pentru neamul nostru”, atunci, noi, tinerii nu avem dreptul moral şi etnic de a da uitării acest important eveniment.
Atâta timp cât la bazele făuririi personalităţii studenţilor stau persoane ca Octavian Ţîcu, doctor în istorie, conferenţiar universitar, Ludmila Tihonov, doctor în istorie, conferenţiar universitar, Zinaida Sochircă, director DIB ULIM şi Ludmila Corghenci, director adj. DIB ULIM, putem fi liniştiţi.
Sărbătoarea de 1 Decembrie nu poate să fie dată uitării atâta timp cât se organizează Conferinţa Festivă la ULIM cu ocazia Zilei Naţionale a României şi a românilor de pretutindeni. Iar cu tinerii educaţi în spirit românesc, ea sigur nu va fi dată uitării.
Iar în final aş face o declaraţie: „Noi, tinerii din Republica Moldova declarăm că nu mai dorim o mamă vitregă şi nici să rămânem copii orfani, extrem de vulnerabili în faţa jocurilor politice a marilor puteri din Europa, ci vrem întoarcerea acasă la mama noastră, România.”
