10 organizații ale societății civile locale din Moldova vor beneficia de susținere în consolidarea capacităților tinerilor în domeniul antreprenoriatului grație suportului Uniunii Europene

Un apel de propuneri pentru organizațiile societății civile (OSC) locale a fost lansat în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea antreprenoriatului tinerilor din Moldova” finanțat de Uniunea Europeană și implementat de consorțiul de asociații format din Help-Hilfe zur Selbsthilfe e.V., DEMOS, HOMECARE și Pro Cooperare Regională. Astfel, cel puțin 10 OSC-uri din regiunile Nord, Centru, Sud ale țării, inclusiv regiunea transnistriană,  vor putea beneficia de granturi pentru dezvoltarea capacităților antreprenoriale ale tinerilor din aceste regiuni.

Apelul urmărește consolidarea capacităților antreprenoriale a circa 200 de tineri, prin activitățile coordonate ale OSC-urilor implicate, și oferirea de oportunități pentru inițierea și dezvoltarea propriilor afaceri.

Proiectul, finanțat de către Uniunea Europeană cu un buget de peste/circa 2 milioane de euro, urmărește îmbunătățirea rolului societății civile în dezvoltarea comunității și furnizarea de servicii pentru cetățenii Republicii Moldova.

Bugetul estimativ al apelului lansat este de 600.000 EUR, iar OSC-urile pot beneficia de grant în valoare minima de 50.000 EUR și maximă  – de 60.000 EUR.

Propunerile pot fi depuse până pe 16 august 2023, ora 24:00 (ora locală). Toate detaliile legate de eligibilitate, modul de aplicare, precum și documentația necesară se găsesc în Ghidul apelului accesibil la următoarele link-uri:

În limba română:

https://drive.google.com/file/d/16U2yzv_mrigC4lthYEsg_cj9Ah9fhyO_/view?usp=sharing

În limba engleză:

https://drive.google.com/file/d/1kgESb-TC0cMppIkvfIZLvL2BlN9Zj8rw/view?usp=sharing

Pentru mai multe informații, vor fi organizate sesiuni de informare online în perioada:

  • 5 iulie (regiunea Nord)
  • 6 iulie (regiunea Centru)
  • 7 iulie (regiunea Sud).

Pentru a participa la aceste sesiuni, reprezentanții OSC-urilor interesate sunt rugați să trimită o solicitare de participare la adresa [email protected]  cu cel puțin 24 de ore înainte de începerea sesiunii.

Orice întrebări sau nelămuriri cu privire la proiect, apelul deschis sau sesiunile de informare pot fi adresate la adresa [email protected].

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.