Scriitorul şi fostul disident anticomunist Adam Michnik, unul dintre cei mai influenţi lideri de opinie din Europa de Sud-Est, şi-a început, luni, turneul editorial la Chişinău. După care s-a deplasat la Timişoara, Craiova şi Bucureşti. El a susţinut o prelegere studenţilor de la ULIM despre transformările postcomuniste din Polonia, apoi, la Biblioteca publică „O. Ghibu” şi-a lansat volumul „Mărturisirile unui disident convertit”. Adam Michnik conduce azi cel mai important ziar din Polonia – „Gazeta Wyborcza”, şi continuă să rostească adevăruri incomode.

Dacă am dori să explicăm psihologic acţiunile politice ale lui Voronin, ar trebui să coborâm la bătrânul Freud. Să lăsăm însă această utilă şi necesară îndeletnicire pe seama psihanaliştilor şi să ne limităm doar la constatarea că bătrânul dictator îi urăşte atât de mult şi sincer pe români, inclusiv pe cei basarabeni, încât nici nu e în stare, ca Nero, să incendieze Roma ca să scape de ei.