Sun la uşa apartamentului, îmi deschide stăpânul. Mă legitimez şi sunt invitat în casă. Nu reuşesc să mă descalţ şi aud de undeva o voce fericită de copil: „Ta-ta! Ta-ta!”. Îmi apare în faţă un băieţel, radiind, sărind, întizându-mi braţele. Nu ştiu ce să fac, şovăi… Brusc, piciul se dezmeticeşte, se opreşte şi mă examinează. Buza de jos parcă-i tremură, zâmbetul i se amestecă cu dezamăgire, dar, totodată, cu speranţă. Simt fiori reci atunci când pricep că micuţul din faţa mea aşteaptă din toată inima să-mi cadă deodată barba, să mă schimb la faţă şi să mă transform, ca printr-o frumoasă minune, în… Valeriu Boboc. „Îl aşteaptă zi de zi, aşa reacţionează la toţi bărbaţii”, îmi explică mamă-sa. Pe copilaşul din faţa mea îl cheamă Dragoş, el are un an şi 11 luni, dar speranţa lui nu se va împlini – tatăl său, care îl dezmierda Mărunţelu, nu se va mai întoarce niciodată, pentru că poliţia lui Papuc l-a băgat de viu, nevinovat, în groapă.

Demonstrasem în episodul precedent că anul 1359 nu poate fi considerat moment al desprinderii Ţării Moldovei de sub dominaţia Ungariei. Diploma regelui Ludovic I de Anjou de la 2 februarie 1365 confirmă faptul ruperii reale a relaţiilor de vasalitate a Ţării Moldovei cu Regatul Ungariei şi această dată ar putea fi, eventual, considerată moment a obţinerii independenţei politice a celui de-al doilea stat românesc.

„Pentru prima dată oponenţii noştri politici au început să vorbească despre Moldova, despre statalitatea Moldovei, de suveranitatea şi independenţa ţării noastre”, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Palatul Republicii, preşedintele PCRM Vladimir Voronin. Potrivit liderului comuniştilor, actuala campanie este mai domoală şi se desfăşoară în limitele normalului.