Comisia Juridică cere PG să-l interogheze pe Voronin în calitate de bănuit Comisia parlamentară juridică a întors Procuraturii cererile prin care aceasta solicită să fie ridicată imunitatea a doi deputaţi comunişti, unul dintre ei fiind fostul preşedinte Vladimir Voronin.
Care e durerea cea mai mare a unui scriitor? Să fie auzit, dar nu aplaudat?! „Paul Goma este, deci, conaţionalul nostru, care, în ciuda tuturor suferinţelor prin care a trecut împreună cu familia sa, nu ne-a uitat, nu ne-a trădat, dimpotrivă, ne-a fost, decenii în şir, avocat înflăcărat în Occident şi clopotar al redeşteptării naţionale”este specificat într-o notă de protest a unui grup de tineri participanţi la revolta anticomunistă din 7 aprilie 2009.
Grădina Botanică și-a sărbătorit ziua de naștere Grădina botanică (Institut) a Academiei de Științe din Moldova a sărbătorit frumoșii 60 de ani de la apariție. Faimoasa aniversare a adunat peste 150 de reprezentanţi ai comunităţii ştiinţifice din domeniu din ţară şi savanţi cu renume din instituţiile ştiinţifice internaţionale din România, Rusia, Belarus și Ucraina.
O delegaţie a Parlamentului European vizitează Republica Moldova europarlamentarii vor avea întrevederi cu Mihai Ghimpu, Preşedintele Parlamentului, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, prim-ministrul Vlad Filat, reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului, cu ambasadorii statelor membre ale UE, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile care sunt implicaţi în implementarea Planului de Acţiuni a Politicii Europene de Vecinătate şi Parteneriatul Estic. Ulterior, delegaţia Parlamentului European are planificată o vizită la Tiraspol.
Parlamentul Letoniei va fi vizitat de Aparatul Parlamentului Moldovei Vizita de studiu face parte din Proiectul „Susţinerea Dezvoltării Parlamentului Republicii Moldova”, finanţat de Guvernul Danemarcei, Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională şi PNUD, care are drept scop sporirea eficienţei parlamentului în exercitarea funcţiilor şi responsabilităţilor sale.
Vino să vezi primele accesorii ale berii Chișinău la expoziţie va fi prezentată o gamă largă de accesorii din industria berii din Moldova: suporturi pentru halbe, etichete istorice şi sticle deosebite, capace pentru bere. Toate acestea vor aminti împătimiţilor de bere despre etapele dezvoltării berăritului în Moldova. O adevărată bijuterie a expoziţiei va fi medalia de aur pentru calitate, cu care a fost desemnată cunoscuta bere Chişinău Blondă la prestigiosul concurs internaţional Monde Selection 2010
COD GALBEN: jumătatea de nord a ţării riscă să îngheţe În intervalul 12-15 octombrie noaptea şi dimineaţa, îndeosebi în jumătatea de nord a ţării, se prevăd îngheţuri în aer şi la suprafaţa solului cu intensitatea de 0-2°C frig.
De la remitențe la investiții Guvernul a aprobat un program de atragere a remitenţelor, adică a banilor moldovenilor care muncesc peste hotare, în economia ţării, şi a promis că va cheltui pentru acest program, numit şi PARE 1+1, 100 de milioane de lei.
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale
Maibank meetup 3.0 – evenimentul care aduce utilizatorii mai aproape de maibank. Participă la meetup și oferă feedback dezvoltatorilor aplicației