Un nou cutremur în Japonia de 6,6 pe scara Richter Acesta s-a produs în estul insulei Honshu, o zonă puternic afectată de cutremurul de 9 grade din 11 martie.
Novak Djokovic câştigă la Indian Wells în faţa lui Nadal Tenismanul sârb Novak Djokovici, cap de serie numărul 3, a câştigat, duminică, turneul de la Indian Wells (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 3.645.000 de dolari, şi a rămas neînvins în acest sezon.
Vitali Klitschko şi-a păstrat centura WBC după meciul cu Odlanier Solis (VIDEO) Pugilistul ucrainean Vitali Klitschko şi-a păstrat titlul mondial WBC la categoria grea fără a depune un efort mare. Sâmbătă, la Koln, deja în primul tur, cubanezul Odlanier Solis, nu a putut continua lupta din cauza unei accidentări la genunchi. Astfel, s-a încheiat una dintre cele mai amuzante lupte din istoria boxului modern.
Patru roboţi vor ajuta Japonia Patru roboţi au fost trimişi spre Japonia, cu capacităţi care ar putea fi folosite în misiuni de căutare şi salvare, precum şi de a cerceta starea mediului la centralele nucleare deteriorate din Fukushima, a anunţat iRobot.
Viciile şi dieta dezechilibrată Începând cu dieta dezechilibrată, bogată în grăsimi, sare şi zahăr, cât şi viciile, precum fumatul sau alcoolul, ne afectează sănătatea într-un timp scurt.
Radioactivitate anormală în apropiere de Fukushima În apropiere de centrala nucleară japoneză de la Fukushima, au fost detectate în apa de mare niveluri anormal de ridicate ale unor substanţe radioactive.
Azerii au sărbătorit Novruz-ul la Washington DC A fost o zi frumoasă de primăvară și, la una dintre cele mai rafinate case istorice din Maryland, s-au adunat 300 de azeri și americani pentru celebrarea anuală a sărbătorii ”Novruz”, marcată de prietenie, tradiții străvechi și spectacole.
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale
Maibank meetup 3.0 – evenimentul care aduce utilizatorii mai aproape de maibank. Participă la meetup și oferă feedback dezvoltatorilor aplicației