Cutremur în insula Java Astăzi, 26 aprilie, s-a produs un seism cu magnitudinea de 6,3 în insula indoneziană Java, la circa 120 de kilometri sud-vest de oraşul Cilacap, la o adâncime de 24 de kilometri.
Primele 20 de troleibuze vor fi puse pe rută săptămâna aceasta Anterior, Primarul general Dorin Chirtoacă afirma că troleibuzele noi vor fi date în exploatare până la Paşte, însă din cauza reţinerii troleibuzelor de către Parlament, includerea acestora pe rută întârzie.
Întâlnirea dintre Vladimir Klichko şi David Haye va avea loc la Hamburg Mult aşteptată întâlnire dintre campionul mondial în versiunea IBF şi WBO, Vladimir Klichko şi deţinătorul centurii WBA, David Haye va avea loc la 2 iulie a.c. pe Imtech-Arena din Hamburg.
Acer: cel mai mic profit din ultimii şase ani Acer, al doilea mare producător de notebook-uri la nivel mondial, a raportat pentru primul trimestru cel mai redus profit net din ultimii şase ani – de 1,2 miliarde de dolari taiwanezi (41,5 milioane de dolari americani), fiind în în scădere cu 64% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, transmite Bloomberg.
Statele Unite iau în considerare sancțiuni împotriva Siriei ca răspuns la represaliile „inacceptabile” împotriva protestatarilor antiprezidențiali Armata siriană a lansat astăzi un atac în oraşul sudic Daraa, folosind tancuri în cea mai violentă încercare de până acum de a pune capăt protestelor antiprezidenţiale începute luna trecută.
Ştii cum să te energizezi dimineaţa? Cu toţii avem parte de dimineţi somnoroase în care cu greu ne dezlipim de pat.
Un grup de țări europene elaborează un proiect de rezoluție ONU pentru condamnarea folosirii forței împotriva protestatarilor din Siria Franţa, Germania, Marea Britanie și Portugalia redactează împreună textul unei rezoluţii ONU de condamnare a folosirii forţei împotriva protestatarilor din Siria.
Formula 1: Marele Premiu al Turciei-2012 ar putea să nu mai aibă loc Marele Premiu al Turciei, următoarea etapă a Campionatului mondial de Formula 1-2011, ar putea să nu mai fie organizat în următorul sezon, din cauza divergenţelor financiare, a lăsat să se înţeleagă organizatorul turc.
Pakistan: cel puţin 13 morţi într-un atentat ce a vizat un autobuz de pasageri Cel puţin 13 persoane au murit, printre care femei şi copii, după ce un autobuz de pasageri a fost atacat de bărbaţi înarmaţi în sud-vestul Pakistanului
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale
Maibank meetup 3.0 – evenimentul care aduce utilizatorii mai aproape de maibank. Participă la meetup și oferă feedback dezvoltatorilor aplicației