Un remediu mai vechi decât ne imaginăm este apreciat mai degrabă drept un bun aliment şi cam atât. Vorbim despre oţet şi-n primul rând despre cel obţinut din mere. Antichitatea cunoştea şi se folosea din plin de virtutile profilactice şi tămăduitoare ale diverselor sortimente de oţet. Încă din vremurile biblice se ştie că acest produs se utiliza ca pansament cicatrizant, în cazuri de răni deschise şi de lovituri grave. Pentru a-i diversifica şi a-i intensifica efectele curative, anticii îl amestecau cu diferite plante. Însuşi Hippocrate, „părintele medicinii”, se folosea de oţet pentru a-şi îngriji pacienţii. Există informaţii ce pun în legătură oţetul chiar şi cu unele… campanii militare. Dar să vedem şi de ce.

Amigdalele împiedică pătrunderea bacteriilor în faringe, însă o dată infectate pot da mari bătăi de cap. Infecţia poartă numele de amigdalită, pe care oricare dintre noi a avut-o măcar o dată în viaţă, cel mai probabil în copilărie. Cei mai afectaţi sunt de obicei copiii, care sunt expuşi unor categorii diversificate viruşi, pentru că petrec mult timp în grădiniţe şi în şcoli unde sunt prezente mai multe persoane, iar încăperile nu sunt întotdeauna bine aerisite. Uneori, problema devine cronică şi îi afectează şi pe adulţi. Infecţiile severe necesită tratamente cu antibiotic, însă se pot folosi şi remedii tradiţionale, naturiste care pot atenua sau chiar grăbi vindecarea.