Patru ani de închisoare din cauza Facebook-ului Incitare la violență prin intermediul Facebook-ului, iată pentru ce doi tineri, de 20 și resprectiv 22 de ani din Marea Britanie au fost condamnați la patru ani de închisoare.
Motorină cu 14 lei litrul Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost prins comercializând motorină la un preț de 14 lei/litru, pe strada Calea Basarabiei din Chișinău.
Formuzal îl vrea pe Filat preşedinte Guvernatorul enclavei găgăuze, Mihail Formuzal, susţine candidatura lui Vlad Filat în funcţie de Şef al Statului. Declaraţia a fost făcută în cadrul vizitei Prim-ministrului la Comrat şi Ceadâr-Lunga.
Şoc pentru Europa. Germania va părăsi euro? În urma acestei întâlniri, care nu a adus prea multe răspunsuri la miile de întrebări care ne frământă, Jospeph Stiglitz, laureatul premiului Nobel pentru Economie, în 2011, ne-a uluit şi mai mult cu ipotezele sale. El, este de părerea că, Germania ar trebui să părăsească zona euro, dar nu Grecia, Portugalia, sau alte ţări puternic îndatorate.
Monument istoric în paragină Ne-am obişnuit să mergem peste hotare să vedem monumente de artă istorică, să dăm mulţi bani pentru o călătorie, iar obiectivele turistice de la noi din ţară rămân să pustiască şi să se deterioreze. Acesta este cazul majorităţii monumentelor istorice din Republica Moldova, dar vreau în acest articol să vorbesc despre unul deosebit de frumos şi valoros de pe teritoriul oraşului Hânceşti, şi anume Palatul lui Manuc-Bei.
Creme de protecţie solară cu cofeină Un studiu recent, efectuat de o echipă de cercetători americani ne anunţă că vom avea deacum creme de protecţie solară cu cofeină. Aceştia au descoperit că atunci când cofeina este aplicată pe piele, aceasta a fost un efect protector în faţa razelor solare, reducând riscul dezvoltării cancerului de piele.
Elveţia în război cu francul Francul elveţian are cea mai mare fluctuaţie. Analizând datele oficiale ale cursului valutar, publicate de Banca Naţională a Moldovei, deja câteva zile la rând, francul are cele mai mari creşteri. Banca Naţională a Elveţiei, are de gând, să mărească depozitele la vedere, cu încă 80 miliarde de franci, pentru a împiedica suprarevaluările masive ale monedei elveţiene.
Băile Felix Vreai relaxare, vacanţă, odihnă şi recuperare? Atunci te invit la Băile Felix. Este cea mai mare staţiune balneoclimaterică din România, ca potenţial de cazare (circa 7000 de locuri în hoteluri, pensiuni şi vile). Se află la 8 km de Oradea şi la 22 de km de hotarul cu Ungaria.
Cauzele care provoacă balonarea Toţi suferim de balonare, de multe ori cauzele fiind necunoscute. Şi ce facem?
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale
Maibank meetup 3.0 – evenimentul care aduce utilizatorii mai aproape de maibank. Participă la meetup și oferă feedback dezvoltatorilor aplicației