Tensiuni periculoase între Turcia şi Israel Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat marţi “suspendarea totală” de către Turcia a legăturilor sale comerciale şi militare cu Israelul, după deteriorarea relaţiilor diplomatice cu statul evreu, transmit agenţiile de presă internaţionale.
Primele imagini de la Noul Hyundai i30 Hyundai a publicat primele imagini cu nou generatie i30,care dezvaluie alinierea la noua directie stilistica „sculptura fluida”. Modelul va debuta oficial la Salonul Auto de la Frankfurt.
Tragedie pentru poporul rus, moartea hocheiştilor de la Lokomotiv La bordul avionului Yak-42, care s-a prăbuşit în timpul manevreler de decolare de pe aeroportul din oraşul Iaroslav, se aflau 45 de persoane, dintre care 37 de membri ai echipei şi un echpaj format din opt persoane. Potrivit ultimului bilanţ, doar o persoană a supravieţuit. Echipa se deplasa la Minsk, unde urmau să joace primul meci din campionatul ligii continentale de hochei.
Cursul valutar, 8 septembrie. Euro se depreciază Cursul valutar pentru astăzi, 6 septembrie, conform datelor prezentate de Banca Naţională a Moldovei. Dacă aveţi de gând să vindeţi valută atunci:
1 din 3 europeni are probleme mentale Un studiu realizat recent a arătat că aproximativ o treime din europeni suferă de tulburări psihice. Astfel, din cei 500 de milioane de locuitori din 30 de ţări unde a avut loc experimentul, 38% au afecţiuni mentale grave, cum ar fi anxietatea, insomnia sau depresia.
Facebook-ul ar putea fi interzis în Irlanda Una dintre cele mai mari reţele de socializare din lume, riscă să fie interzisă în una din ţările din Europa.
Era informaţională dă buzna în Republica Moldova Plătitorii de taxe pe valoarea adăugată (TVA) din Republica Moldova, din 1 ianuarie 2012, vor prezenta rapoartele în exclusivitate în format electronic, a declarat ieri, 7 septembrie, şeful Serviciului Fiscal de Stat, Nicolae Platon.
Letonienii nu mai vor aderarea la zona euro Mai mult de jumătate din populaţia activă a Letoniei s-a pronunţat împotriva intorducerii monedei unice europene din 1 ianuarie 2014. Categoric contra aderării la zona euro sunt 20 la sută dintre respondenţi, în timp ce 31% sunt mai mult împotrivă. Doar 36% din populaţie, ar accepta introducerea eurului în Letonia.
Află care este nivelul remitenţelor în Republica Moldova Iulie, a fost o lună favorabilă pentru remitenţele Republicii Moldova, ele înregistrând o creştere de 14,6 puncte procentuale, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Chiar dacă remitenţele din iulie, au fost surprinse pe un făgaş de majorare, acestea, au fost sub nivelul creşterii maxime de 20,8 la sută, atenţionează Banca Mondială a Moldovei.
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale
Maibank meetup 3.0 – evenimentul care aduce utilizatorii mai aproape de maibank. Participă la meetup și oferă feedback dezvoltatorilor aplicației