Standard & Poors și-a comentat valul de retrogradări pe care l-a făcut în Europa, făcându-i vinoveți de toate relele și inclusiv de acest declin pe liderii Uniunii Europene, care după părerea directorului agenției, ar fi prea dezbinați și mereu rămași de trenul crizei datoriilor. La fundamentul deciziei de a retrograda dintr-o singură dată un număr atât de mare de state, stă intensitatea riscurilor și a amenințărilor vădite de a distruge Europa.

Banca Centrală a Europei, una dintre cele mai importante instituții financiare se bucură de o rezervă de aur de circa 502,1 tone, ceea ce o claseaz pe locul 12 în topul statelor și organizațiilor cu cele mai mari rezerve de aur. Este uimitor faptul că Italia și Portugalia, statele care sunt cică cele mai afectate de criza datoriilor, au unele dintre cele mai mari rezerve de aur, împărtășind în așa fel locul 4 și respectiv 14 al aceluiași top.

Pe lângă faptul că este statul care se bucură încă de încredere maximă din partea agențiilor de evaluare a ratingului, salariul minim, garantat de stat, în Luxemburg, constituie 1413 euro pe lună. Această sumă fiind de altfel și cel mai mare salariu minim din Europa. Potrivit datelor statistice, acest salariu de cele mai multe ori, este primit de unii șoferi și de măturătorii de străzi.