Dirk Schuebel: Politicienii moldoveni sunt preocupaţi mai mult de problemele personale şi cele de partid decât de cele naţionale Ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel susține că problema Republicii Moldova ține de politicienii de aici, cărora le lipsește o viziune despre viitorul acestei ţări și nu atrag suficientă atenţie la problemele ei.
Filat: Vizita la Moscova este importantă pentru finalizarea discuţiilor ce ţin de domeniul energetic ,,Ceea ce ține de vizita la Moscova, a fost convenit cu primul ministru al Federației Ruse, cu domnul Medvedev. Este o vizită importantă pentru noi pentru că avem să finalizăm mai multe discuții începute, ce țin de procesul migrațional, ceea ce ține de relațiile noastre în domeniul energetic”, a declarat Prim-ministrul Vlad Flat într-un interviu pentru Europa Liberă.
„În stânga Nistrului există acum o abordare mult mai modernă şi mai deschisă faţă de Chişinău”, declaraţie Declaraţia aparţine fostului reprezentant al Uniunii Europene în Republica Moldova şi negociatorului pentru Transnistria, Kalman Mizsei şi a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
Vlad Filat va întreprinde o vizită la Moscova Prim-ministrul Vlad Filat va întreprinde, în perioada 10-11 septembrie 2012, o vizită la Moscova, la invitaţia Prim-ministrului Federaţiei Ruse Dmitri Medvedev, anunâă Serviciul de Presă al Guvernului.
Guvernul Republicii Moldova se va muta la Orheiul Vechi! “Vom efectua o ședință în deplasare la Orheiul Vechi, pentru că există deja idei de dezvoltare a acestei zone. Dar, vorbind de extinderea infrastructurii, trebuie să venim, într-adevăr, și cu restricții, ca să nu ne trezim într-o zi cu niște blocuri lipite de stânci”
Pregătiri de război: Iranul a declarat stare de alertă Armata Iranului a fost plasată în stare de alertă maximă. Potrivit televiziunii oficiale de la Teheran, Iranul este pregătit să intre în război, scrie realitate.net.
Republica Moldova, implicată într-un scandal internaţional Republica Moldova se află în mijlocul unui scandal internaţional. Potrivit unei publicaţii malteze, Iranul, sancţionat de comunitatea internaţională din cauza programului nuclear, ar fi transferat sub pavilionul ţării noastre, dar şi a altor state, mai multe nave petroliere, informează publika.md.
Brăviceni – satul cu Maica Domnului la poartă (FOTO) Satele din zonă Orheiului impresionează mereu – fie prin peisaje deosebite, fie prin tradiţii şi obiceiuri interesante, fie prin gospodarii desăvârşiţi pe care-i are. Brăviceniul a fost binecuvântat de Cel de Sus cu de toate.
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale
Maibank meetup 3.0 – evenimentul care aduce utilizatorii mai aproape de maibank. Participă la meetup și oferă feedback dezvoltatorilor aplicației