Ministerul rus de Externe: Verdictul CEDO este rupt de realitate Într-un comunicat lansat de Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse, acesta se arată „nedumerit” de deciza Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul dosarului şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană.
Moldovenii din Padova vor face cursuri de dans popular Moldovenii stabiliți cu traiul în orașul italian Padova nu uită tradițiile milenare românești. Mai mult, aceștia vor să le transmită și copiilor prin intermediul unui curs de dans popular organizat de coreograful Vasile Biciușcă și Asociația Baștina din localitate.
Socola, pământ haiducesc/ FOTO Satul Socola de pe meleagurile Șoldăneștilor este o comoară ascunsă a țărișoarei noastre. Am spus ascunsă pentru că prea puțini cunosc cât de frumos și cât de important pentru cultura neamului nostru este această gură de rai. Am avut ocazia să cutreier satul și să aflu mai multe despre el.
Carpov: Trupele ruse din stânga Nistrului trebuie retrase necondiţionat, cât mai urgent, într-un mod organizat şi definitiv Vicepremierul pentru Reintegrare, principalul negociator în problematica transnistreană din partea Chişinăului, Eugen Carpov susţine că poziţia oficialilor moldoveni în privinţa armatei ruse staţionată în estul Republicii Moldova rămâne neschimbată.
Alertă la Budapesta: 8.000 de persoane evacuate, după găsirea unei bombe americane de o jumătate de tonă în Dunăre Bomba din timpul celui de al II-lea razboi mondial in Dunare
Ştanski: „Abordările folosite de Bruxelles față de dialogul moldo-transnistrean sunt inacceptabile” Politica promovată de Bruxelles îngreunează atingerea compromisurilor între Tiraspol și Chișinău
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale
Maibank meetup 3.0 – evenimentul care aduce utilizatorii mai aproape de maibank. Participă la meetup și oferă feedback dezvoltatorilor aplicației