Știrile de ieri ale mass-media moldovenești cu privire la demisia ministrului de externe Iurie Leancă au fost oarecum neașteptate. Da, într-adevăr, Iurie Leancă a promis că își va da demisia până la sfârșitul anului dacă Republica Moldova nu obține regimul liberalizat de vize. Nu l-a obținut. Dar Iurie Leancă este membru al PLDM, care obținea voturi în campania electorală din 2010 pentru sloganul „Moldova fără sărăcie”. După cum se știe, nu există o Moldovă fără sărăcie, iar V. Filat și asociații săi nu au nici o remușcare de conștiință (Filat își sporește activele la întreprinderi din RM și din străinătate). Deci, cum Leancă este parte a echipei PLDM, nici nu ne așteptam la gesturi de onestitate și onoare din partea sa.