Air Moldova între două poluri. Va fi privatizată ori concesionată? Soarta companiei aeriene de stat, Air Moldova, va fi decisă de o comisie a Ministerului Transporturilor, care va decide dacă compania va fi privatizată ori concesionată.
Moldovagaz va semna un contract de 3,9 miliarde de dolari cu Gazprom Gazprom va livra în Moldova 10,4 milioane de metri cubi de gaze la anul viitor. Un acord în acest sens urmează să fie semnat curând de către Moldovagaz. Decizia a fost luată în cadrul adunării generale a acționarilor.
Pădurea Domnească, la 20 de ani/ FOTO Pe an ce trece devine una dintre cele mai căutate destinaţii turistice. Între şase şi şapte mii de persoane sunt atrase anual de peisajele de poveste şi de vieţuitoarele de aici. E vorba de Rezervaţia „Pădurea Domnească”. Nu întâmplător vă spun despre aceasta anume astăzi. Or, exact la 2 iulie, 1993 (acum două decenii), a şi fost fondată . Totodată vă îndemn să ajungeţi aici, mai ales că vara „Pădurea Domnească” e una de basm.
Tiraspolul este interesat ca Găgăuzia să devină stat independet Tiraspolul este interesat ca Găgăuzia să devină stat independet și va ajuta Comratul să desfășoare referendumul de proclamare a independenței. O declarația în acest sens a fost emisă presei prin care se arată că Leonid Dobrov ar fi inițiatorul și cel care a colcectat semnăturile pentru organizarea referendumului.
Kosovo a inclus regim de vize pentru 87 de state, printre care și Moldova Kosovo a introdus vize pentru cetăţenii din 87 de ţări, printre care China, Rusia și Republica Moldova, pentru prima dată după ce acest teritoriu şi-a proclamat, în 2008, independenţa faţă de Serbia.
O rachetă rusească a căzut în Kazahstan/ VIDEO Un nou eșec pentru astronauții ruși. O rachetă ce purta trei sateliți pentru sistemul de navigaţie Glonass a explodat la scurt timp după lansarea de la cosmodromul rus Baikonur, din Kazahstan.
Peru: 19 persoane au murit iar 15 sunt rănite în urma unui accident de autocar Un autocar s-a prăbușit în Peru, luni, într-o prăpastie adâncă de 100 metri. Potrivit AFP, cel puțin 19 persoane au murit, iar alte 15 au fost rănite.
Navigația pe râul Prut redeschisă după 25 de ani După o distanță de 25 de ani, navigația internă pe râul Prut a fost redeschisă. Ieri, din portul Giurgiulești spre Cahul a pornit prima barjă care a transportat 550 de tone de petriș.
Nicolae Timofti pleacă la Strasbourg Președintele țării, Nicola Timofti, pleacă astăzi într-o vizită oficială la Strasbourg. Acolo se va întâlni cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, dar şi cu secretarul Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert.
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale
Maibank meetup 3.0 – evenimentul care aduce utilizatorii mai aproape de maibank. Participă la meetup și oferă feedback dezvoltatorilor aplicației