Vladimir Putin dă explicaţii în privinţa vinului moldovenesc de pe piaţa rusească/ VIDEO Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a făcut, în premieră, declarații privind interzicerea exportului vinului moldovenesc pe piața rusească, dar și a anumitor produse ucrainene.
Diaspora din Italia cere explicaţie Ministerului de Externe în cazul taxelor consulare Diaspora din Italia se arată indignată de faptul că Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene nu a luat atitudine faţă de situaţia de la consulatul din Bologna care ar fi estorcat taxe duble pentru prestări de servicii. Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Natalia Gherman, semnatarii cer o explicaţie în acest sens moldovenilor stabiliţi în Italia.
Timofti vrea îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie Magistrații cu probleme de integritate trebuie excluși din sistemul judecătoresc. Afirmaţia aparţine preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi a fost făcută, astăzi, în cadrul unei şedinţe pe tema reformei în justiţie.
Iurie Leancă: Toate angajamentele au fost onorate, însă mai este mult de lucru Toate anjamentele au fost onorate, însă mai este mult de lucru. Aceasta este constatarea premierului Iurie Leancă după o sută de zile de guvernare. „Am ştiut că nu vom putea rezolva problemele într-o perioadă scurtă, însă pentru a atinge rezultate bune trebuia să ducem la capăt mai multe acţiuni menite să schimbe viaţa oamenilor”, a accentuat şeful Executivului.
Promo LEX despre înţelegerea lui Carpov şi Ştanski privind dosarele: Încalcă legea Societatea civilă se arată deranjată de decizia luată de reprezentanţii politici pentru reglementarea transnistreană, Eugen Caporv şi Nina Ştanski, privind schimbul de informaţii, sistematizarea şi examinarea unor dosare penale intentate la Chişinău şi Tiraspol.
Bumacov şi Onişcenko vor discuta despre vinurile moldoveneşti Mâine, 20 septembrie, la Moscova, se va desfășura o rundă de negocieri dintre ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova, Vasile Bumacov, și șeful Serviciului Sanitar rus, Ghenadi Onișcenko. Aceasta este prima întrevedere a celor doi oficiali după impunerea de către Federația Rusă a embargoului pe vinurile moldovenești.
PLR a solicitat prezentarea actelor cu privire la tranzacţiile ce ţin de Aeroport şi BEM Deputații Partidului Liberal Reformator (PLR) au solicitat Ministerului Economiei și Agenției Proprietății Publice să prezinte actele cu privire la tranzacţiile care ţin de Aeroportul Internaţional Chişinău. Tot astăzi, deputați PLR au solicitat conducerii Ministerului Finanțelor și Comisiei Pieței Financiare să prezinte toate actele regulatorii interne ale Băncii de Economii care sunt ţinute în secret, dar și explicațiile pe marginea deciziei de a nu participa la achiziționarea acțiunilor nou emise.
Iurie Leancă va vizita Tiraspolul Prim-ministrul Iurie Leancă va efectua, luni, 23 septembrie, o vizită oficială la Tiraspol. Oficialul moldovean se va întâlni cu liderul administrației separatiste, Evgheni Șevciuk.
Alexandru Vakulovski: Primarul și câinii Dacă primarul ar eutanasia bătrânul câine maidanez – nimeni din blocurile astea nu l-ar mai vota. Asta e fabula, asta-i morala.
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale
Maibank meetup 3.0 – evenimentul care aduce utilizatorii mai aproape de maibank. Participă la meetup și oferă feedback dezvoltatorilor aplicației