Producătorii de tehnică din Belarus, nemulţumiţi de integrarea în Uniunea Euroasiatică Producătorii de tehnică agricolă din Belarus sunt nemulțumiți de modul în care se desfăşoară afacerile din momentul în care ţara lor a aderat la Uniunea Euroasiatică, notează site-ul agronews.ua.
Iurie Leancă şi Victor Ianukovici au discutat despre relaţii bilaterale, conflictul transnistrean şi agenda europeană Prim-ministrul Iurie Leancă a avut o întrevedere cu preşedintele Ucrainei, Victor Ianukovici. Cei doi oficiali au discutat la Kiev despre relaţiile bilaterale, pledând pentru menţinerea dinamicii pozitive dintre cele două ţări.
Corlăţean: Republica Moldova îndeplineşte toate criteriile cerute de UE Ministrul de Externe al României, Titus Corlăţean, este de părere că Republica Moldova îndeplineşte toate criteriile cerute de Uniunea Europeană. Într-un interviu oferit pentru România Liberă, diplomatul declară că ţara noastră ar putea avea un regim liberalizat de vize cu UE începând cu 2014.
De ce Acordul de Liber Schimb este periculos sau cum guvernarea sacrifică securitatea alimentară/OPINIE Dacă prin Acordul de Liber Schimb o avalanșă a oranismelor modificate genetic (OMG) va inunda piața moldovenească, respectivul Acord este unul împotriva RM, el fiind un atentat la securitatea alimentară a țării.
Natalia Gherman va efectua o vizită în Franța Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, va efectua, în perioada 6-8 noiembrie 2013, o vizită de lucru la Paris, la invitaţia omologului francez.
Moldovagaz va răsplăti cetăţenii care vor denunţa cazuri de consum ilicit de gaze Cetăţenii care vor contribui la identificarea cazurilor de consum ilicit de gaze naturale vor primi răsplată. Potrivit unui comunicat al SA „Moldovagaz”, aceştia vor primi o recompensă de până la 20% din valoarea volumelor de gaze naturale consumate ilegal.
Accident în lanț pe o șosea din Italia, provocat de un moldovean beat Un moldovean a avariat şase mașini după ce s-a urcat băut la volan. Mai mult, tânărul și-a abandonat automobilul cu tot cu pasageri și a fugit de la locul accidentului, scrie stirilocale.md.
Castelul Bran atrage anual peste jumătate de milion de vizitatori/ VIDEO Vestitul Castel Bran, marcat de o serie de evenimente istorice, dar şi de mitul lui Dracula, precum şi frumuseţea zonei atrag anual sute de mii de turişti.
Statul scoate la licitaţie bunuri în valoare de peste 1 mlrd de lei Agenția Proprietăți Publice organizează o rundă de privatizare a bunurilor proprietate publică, în perioada noiembrie-decembrie 2013. Prețul inițial total al bunurilor propuse spre vânzare se estimează la peste 1 miliard de lei.
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale
Maibank meetup 3.0 – evenimentul care aduce utilizatorii mai aproape de maibank. Participă la meetup și oferă feedback dezvoltatorilor aplicației