Președintele Nicolae Timofti pleacă în Turcia Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va efectua în perioada 17-18 decembrie o vizită oficială în Republica Turcia, la invitația preşedintelui turc Abdullah Gül.
Limuzina în care se afla cancelarul german Angela Merkel, implicată într-un accident Limuzina care o transporta pe Angela Merkel din Brandenburg către Berlin a fost lovită de o maşină condusă de un bărbat în vârstă de 82 de ani, ieri. Cancelarul german nu a fost rănit, relatează site-ul TheLocal.de.
Serata de creație a interpretei Maria Codreanu la Moscova Interpreta Maria Codreanu, Artistă a Poporului din Republica Moldova și Artistă Emerită a Federaţiei Ruse, a avut o serată de creație la Moscova organizată cu ocazia împlinirii a 47 ani de activitate scenică. Evenimentul a avut loc în seara zilei de sâmbătă, 14 decembrie.
Pentru prima oară, Germania va avea o femeie în funcţia de ministru al Apărării Pentru prima oară în istoria Germaniei, Ministerul Apărări va fi condus de o femeie. Ursula von der Leyen, numită în această funție, anterior a deţinut funcţia de ministru al Muncii.
Peste 30 de Asociaţii unioniste cer rechemarea Ambasadorului României la Chişinău, Marius Lazurcă Peste 30 de asociații non-guvernamentale, membre ale Platformei Civice Acțiunea 2012, solicită rechemarea Ambasadorului României la Chişinău, Marius Lazurcă.
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale
Maibank meetup 3.0 – evenimentul care aduce utilizatorii mai aproape de maibank. Participă la meetup și oferă feedback dezvoltatorilor aplicației