În fiecare seară la ora 18:00 îți aducem porția de știri care contează în rubrica Esențial.
💵 Rata anuală a inflației în luna mai 2023 a scăzut la 16,3 la sută. În aceeași lună a anului trecut, rata era de 29,05 la sută.
🏠 În ședința guvernului de astăzi s-a aprobat politica bugetar fiscală pentru 2024. Potrivit premierului Dorin Recean, principalele modificări în acest an la politica bugetară se referă la mai multe reduceri personale și mai multe cheltuieli deductibile în favoarea angajatului. Mai presupune achitarea cheltuielilor pentru dobânzile plătite de către angajat pentru proiectele imobiliare și altele.
⚖️ O altă hotărâre luată astăzi de guvern se referă la modificările la Codul de procedură penală și cel contravențional. „Judecarea cauzelor va fi cu mai puține tergiversări. De exemplu, prin schimbarea sediului unde se judecă, schimbarea completului de judecători, prin adresări la Curtea Constituțională”, a declarat Recean în briefingul de presă.
🍏 A treia decizie importantă de astăzi este acordul cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare de 55 de milioane de dolari. 21 de milioane de dolari vor merge în subvenționarea în agricultură. Aproximativ aceeași sumă va fi direcționată spre investițiile pentru sistemele de irigare. „Ca să putem crește gradul de industrializare a agriculturii, pentru a avea o agricultură mai rezilientă și mai puțin expusă riscurilor climatice”, a spus Recean. Premierul a vorbit și despre protestul agricultorilor. Potrivit acestuia, guvernul a oferit soluții imediate cum ar fi suplimentarea cu încă 100 de milioane de lei a fondului de subvenționare, care va fi debursat până la sfârșitul lui iulie.
👀 Ziua „Victoriei” ar putea fi schimbată. Aviz pozitiv din partea Guvernului pentru inițiativa legislativă de a muta Ziua comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel De-al Doilea Război Mondial pe 8 mai. Pe 9 mai va fi sărbătorită doar Ziua Europei și va fi zi de sărbătoare nelucrătoare.
👬🏻 Prim-ministrul României Marcel Ciolacu a efectuat prima vizită oficială la Chișinău alături de Nicolae Ciucă, președintele senatului român. „N-am un sentiment că am venit oficial la Chișinău. Am sentimentul că am venit acasă și n-am venit la un frate mai mare sau mai mic. Am venit la un frate geamăn.”
🟢 Republica Moldova va putea beneficia de granturi din fonduri europene în cadrul Programului Regiunii Dunărea 2021 – 2027. Programul are drept obiectiv îmbunătățirea politicilor publice și a cooperării instituționale prin finanțarea proiectelor care vizează competitivitatea, comunitățile verzi, dezvoltarea socială în regiunea Dunării și îmbunătățirea guvernanței cooperării.
🧳„Rezultatul principal al Summitului Comunității Politice Europene este că Republica Moldova a făcut un pas hotărâtor spre Uniunea Europeană. Și un pas de a ieși din acea zonă gri sau de sub sfera de influență a Federației Ruse. Acest summit a iritat la maximum Federația Rusă”, a declarat Vlad Kulminski, fostul vicepremier pentru reintegrare, într-o dezbatere publică.
🎈 Președintele american Joe Biden l-a numit „dictator” pe președintele chinez Xi Jinping la un eveniment de strângere de fonduri din California. Motivul – balonul despre care China spune că monitorizează vremea, a plutit pe teritoriul continental al SUA înainte de a fi distrus de avioanele militare americane în februarie. Washingtonul a spus mai târziu că face parte dintr-un program extins de colectare a informațiilor chinezești.
RĂZBOIUL RUSIEI ÎMPOTRIVA UCRAINEI
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu acordat BBC News că contraofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei este „mai lentă decât ne-am dori”. În același timp, el a subliniat că „unii oameni cred că acesta este un film de la Hollywood și așteaptă rezultatul chiar acum. Dar nu este așa, iar vieți omenești sunt în joc”, a spus președintele Ucrainei.
Comisia Europeană propune Uniunii Europene să acopere 45% din nevoile Ucrainei de finanțare pentru reconstrucția țării pentru următorii patru ani, adică o sumă de 50 de miliarde de euro. Acest lucru a fost anunțat de președintele CE, Ursula von der Leyen, la Londra, la o conferință dedicată refacerii Ucrainei.
📸imaginea zilei
„Care ar fi reacția Inspectoratului pentru Protecția Mediului la așa ceva?🤬🤬🤬 Primăria Vadul Lui Vodă, tot normal? Și cum rămâne cu deșeurile de construcții depozitate tot de ei pe malul râului Nistru?”, scrie Liuba Țurcanu în grupul public de pe Facebook „Vadul lui Vodă”.

🍰 la desert
La desert avem CRONOGRAF. Proiecțiile de film marca CRONOGRAF se vor desfășura sub cerul senin al Chișinăului, în Amfiteatrul Parcului Public „Alunelul”, în fiecare seară de sâmbătă până la începutul toamnei.
Cinefilii din capitală vor putea urmări ultimele producții autohtone, dar și alte filme selectate cu grijă pentru SERI DE CRONOGRAF. Intrarea este liberă.
Pe mâine cu știri esențiale!