24 ianuarie 2011 – cea mai tristă zi din an, cu semne veridice!

De Cătălina Gromov / Chișinău / Moldova.ORG/ — O zi sumbră ce nu promitea nimic bun!
  De cum am deschis ochii, gândul m-a purtat hăt departe, la facturi și datoriile acumulate în tot acest răstimp! Nu știu cum trece această zi pentru fiecare, dar pentru mine e mega-obositoare. În plus la toate, am aruncat tot salariul, acumulat de cîteva luni, în vînt.

Imediat ce mi-am impus creierul să-și ia un repaus, hop și un anunț genial în presa internațională: "Psihologul britanic Cliff Arnall susține că ziua de 24 ianuarie este cea mai tristă zi din an !" N-aș fi dat crezare celor spuse, dacă nu aș fi simțit pe pielea mea negativul acestei zile.

Potrivit cercetătorului, urmele de negativism al acestei zile rezultă din condițiile meteo nefavorabile, dar și din cauza că aceasta este ultima zi de luni din ianuarie.

Printre diversele motive s-ar mai adăuga și diferența dintre valoarea datoriilor acumulate și posibilitatea oamenilor de a le plăti, pentru timpul scurs de la Crăciun și cel de la punerea dorințelor de Anul Nou, respectiv și perspectivele deloc prielnice de a se împlini, pe nivelul motivațional scăzut.

Psihologul britanic, Arnall a adus aceste argumente, specificînd că sunt destul de veridice, deoarece calculează din anul 2005 cele mai triste zile din an. Pe de altă parte, alți cercetători au declarat că nu sunt de acord cu britanicul, care a calificat cea mai tristă zi din acest an şi că ei sunt de altă părere: ziua nefastă fiind cea de 17 ianuarie, care s- a şi scurs între timp.

Potrivit oamenilor de știință, cea mai plictisitoare zi din istorie a fost 11 aprilie 1954. Ei au calculat aceste date în urma rezultatelor a 300 de milioane de evenimente într-un motor de căutare intitulat "Adevărata cunoaștere".

Eu, însă, cred în afirmațiile lui Cliff Arnall și aștept cît mai rapid să se sfîrșească această zi ghinionistă. Totuși, mă întreb cine a fost fericit azi?

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.