De Victoria Ungureanu
Vor fi distribuite aproximativ câte 500 kg de cărbune pentru fiecare familie de sinistraţi, care vor fi distribuite în baza listelor prezentate de primăriile respective. Bunurile materiale eliberate din rezervele statului în conformitate cu hotărâre se estimează la 1100 mii lei. La fel sinistraţilor li se vor elibera şi cîte 2 metri cubi de lemn pentru perioada rece a anului. Aceste decizii au fost luate în cadrul şedinţei guvernului, unde a fost aprobată hotărârea cu privire Comisia naţională pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor.
Totodată, Comisia naţională pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor a fost investită cu atribuţii suplimentare, inclusiv cu dreptul de a adopta decizii privind alocarea mijloacelor financiare de pe contul special în scopul despăgubirii financiare pentru procurarea şi reparaţia caselor de locuit pentru sinistraţi şi acoperirea pierderilor agricole de pe terenurile folosite pentru şantierele de construcţii şi cele afectate de inundaţii.
În cadrul şedinţei din data de 19 octombrie, Executivul a mai aprobat o hotărîre potrivit căreia Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne i-au fost achitate cheltuielile efectuate pentru procurarea produselor petroliere, produselor alimentare şi mărfurilor necesare folosite de salvatorii participanţi la lichidarea consecinţelor inundaţiilor din vara anului 2010.