De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — 7 aprilie. Două cuvinte, însă cât sens, câte pagini şi câte imagini pecetluiesc aceste evenimente. Istoria lor se mai scrie şi astăzi.
Astfel, asociaţia Promo-LEX a prezentat un comunicat de presă, privind hotărârea luată de instanţa de judecată pentru Nicolae Bairactari, care este prima victimă a evenimentelor din 7 aprilie 2009.
Greu de spus cum au decurs aceşti doi ani pentru Nicolae Bairactari, căruia acum i-a fost acordat câştig de cauză, după ce a fost maltratat de colaboratorii organelor de urmărire penală în aprilie 2009, iar statul va trebui să-i plătească suma de 55.000 lei, valoarea prejudiciului moral.
După ce a fost reţinut în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în timpul manifestaţiilor paşnice în seara de 7 spre 8 aprilie, tânărul a fost maltratat şi umilit, deţinut în condiţii foarte proaste fără alimentaţie şi condiţii sanitare elementare, învinuit de comiterea infracţiunilor de dezordini în masă, şi anume că ar fi participat activ la distrugerea clădirilor guvernamentale.
Mai mult de un an de zile, tânărul s-a aflat sub urmărire penală, cu toate că fapta lui nu a întrunit elementele unei infracţiuni şi nici nu i-au fost acordate careva despăgubiri morale sau materiale.
Astfel la 01.12.2009, Nicolae Bairactari a cerut atât scuze oficiale din partea Procuraturii Generale, cât şi achitarea prejudiciilor morale şi materiale.
Astfel, după o serie de demersuri în instanţe, în cele din urmă, Curtea Supremă de Justiţie a stabilit cuantumul despăgubirilor morale în valoare de 55.000 lei.
Potrivit Asociaţiei ”Promo-LEX” decizia Colegiului Civil şi de Contencios Administrativ a Curţii Supreme de Justiţie este o dovadă a faptului că precedentele CtEDO pot fi aplicate şi la nivel local şi îndeamnă instanţele de judecată de a adopta astfel de decizii pe viitor.
Reclamantul a fost reprezentat în instanţele de judecată de către avocatul din cadrul Asociaţiei ”Promo-LEX”, Alexandru Postica.