7 octombrie 2020. COVID-19, PE SCURT: Număr record – 1062 cazuri noi de infectare

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în Moldova.

Îți prezentăm știrile succint și compact, astfel încât să fii corect informat, dar și liniștit.

Primele două studii clinice: pacienții în a doua și a treia zi au testul negativ

  • Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a informat cum decurg primele două studii clinice destinate tratamentului pacienților cu infecția COVID-19, care se desfășoară în Republica Moldova.  Potrivit rezultatelor preliminare, pacienții în a doua și a treia zi au testul negativ, ceea ce demonstrează că tratamentul are un efect pozitiv, respectiv, rezultatele arată că medicamentul a acționat benefic, iar bolnavii au avut o perioadă de recuperare bună. Potrivit AMDM, cele două studii clinice sunt demarate de companii farmaceutice cu renume mondial din Statele Unite ale Americii. Acestea se desfășoară în cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Reamintim că, începând cu luna iunie curent, AMDM a autorizat 6 studii clinice destinate tratamentului și profilaxiei COVID-19.

Efectele pandemiei: Economia R. Moldova va înregistra o scădere de 5,2 la sută în acest an

  • Economia Republicii Moldova va înregistra o scădere de 5,2 la sută în acest an, ca urmare a crizei provocate de pandemia de COVID-19. Sunt noile prognoze anunțate astăzi de Banca Mondială, scrie Jurnal.md. Este cea mai mare scădere din 2009 când a avut loc ultima criză financiară globală. Aterior, Banca Mondială estima o scădere de 3,1 la sută a PIB-ului în 2020.

Un medic din cadrul Spitalului de Psihiatrie Bălți, răpus de COVID

  • Medicul Ivan Dabija ce activa în cadrul Spitalului de Psihiatrie Bălți a decedat în urma complicațiilor provocate de COVID-19. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a spitalului. „Am aflat cu durere de trecerea în neființă a medicului psihiatru Ivan Dabija, care a activat în cadrul Spitalului de Psihiatrie Bălți și în acest sens, Colectivul IMSP Spitalului de Psihiatrie aducere Sincere condoleanțe familiei îndurerate, colegilor, pacienților și tuturor care l-au cunoscut!!! Îngerii să-i vegheze drumul lin către Împărăția Cerului. Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a drepta Sa pentru totdeauna”, se arată în mesajul de condoleanțe. Până acum, 39 de lucrători medicali au decedat din cauza virusului.

FALS: Unei femei i-a curs creierul pe nas după ce a fost testată pentru COVID-19

  • La începutul lunii octombrie, mai multe portaluri din R. Moldova și România s-au inspirat de pe un site britanic care pune accent pe senzații și au publicat articole, în care se afirmă că unei femei din Statele Unite ale Americii (SUA) „i-a curs creierul pe nas” după un test de COVID-19. Articolul face trimitere la relatarea medicului otorinolaringolog de origine americană Jarrett Walsh, care povestește că o pacientă, care anterior a suferit o intervenție medicală de extragere a polipilor nazali, a avut scurgeri de lichid cefalorahidian. Portalurile au scos informația din context, nu au menționat că femeia avea probleme respiratorii și s-au întrecut în titluri senzaționaliste, scrie stopfals. Deși în textul inițial al medicului otorinolaringolog scrie că pacienta, căreia i-au fost prelevate probe din nas pentru testul COVID-19, avea probleme respiratorii serioase, jurnaliștii nu au tradus corect și complet informația și au trunchiat mesajul, lăsând să se înțeleagă că în momentul recoltării femeii „i-a curs creierul pe nas”.

Medici, instruiți privind reabilitarea medicală a pacienților după COVID-19

  • Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății, organizează instruiri online privind reabilitarea medicală a pacienților cu infecția COVID-19. La instruiri participă medicii din sectorul spitalicesc, asistența medicală primară, medicii reabilitologi și specialiștii centrelor de sănătate prietenoase tinerilor și centrelor comunitare de sănătate mintală. Cursurile conțin informații importante despre reabilitare fizică/somatică și psihoemoțională a persoanelor în perioada de recuperare post COVID-19. Reamintim că bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 57732 cazuri.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.