autor: Nicolae Negru
Al optsprezecelea an de la fondarea Frontului Popular din Moldova i-a servit lui Iurie Rosca drept pretext pentru convocarea, la legendarul Teatru de Vara, a unei mari adunari populare, cu participarea majoritatii membrilor grupului de initiativa a miscarii democratice,
a scriitorilor, artistilor, profesorilor, a tuturor intelectualilor care au contribuit la aparitia si consolidarea FPM (inclusiv autorul acestor rinduri, caruia i-a revenit, impreuna cu alti patru membri ai grupului de initiativa, onorabila misiune de elaborare si de prezentare a programului FPM in cadrul congresului de constituire a FPM, la 20 mai 1989), a liderilor altor partide de orientare nationala si democratica, nascute din FPM pe masura ce democratia si pluralismul au cistigat tot mai mult teren in societatea moldoveneasca. intr-un „acces” de noblete si generozitate, Iurie Rosca i-a invitat si pe fostii colegi crestin-democrati care, din varii motive, au plecat din PPCD in ultima vreme. FPM i-a unit din nou pe toti cei carora le mai pasa de idealurile miscarii din 1987-1991. A fost o zi a impacarii, a bilanturilor, a revizuirilor, a regretelor si a prospectarilor. S-a tras o linie, s-au dedus niste invataminte, s-au formulat niste concluzii, s-au identificat niste repere, s-au trasat niste obiective in noile conditii geopolitice si demografice….
Din pacate, cele scrise mai sus nu sunt decit niste fantezii, niste doleante, daca vreti, exprimate de mai multi „frontisti”. Monopolizind, abuziv, „brandul” FPM, Rosca nu are de gind sa-l mai imparta cu cineva. Si chiar daca, prin minune, lui i-ar fi venit ideea comemorarii FPM, e putin probabil ca fostii frontisti sa fie capabili sa uite toate supararile personale si sa se adune la un loc. Lucrul acesta e verificabil, de altfel. Curind se vor implini 20 de ani de la fondarea FPM si initiativa poate apartine oricui…
Ceea ce a organizat liderul PPCD la 3 iunie, sub genericul „PPCD: 18 ani de istorie” s-a vrut a fi o ampla actiune de imagine a crestin democratilor, care insa a esuat intr-un banal „lifting”, din cauza prezentei mult prea modeste, abia la un sfert din capacitatea Teatrului de Vara, asa incit renumitul folkist Vasile Seicaru si-a exprimat dezamagirea de a nu fi avut public pe masura talentului si faimei sale. Si la receptia pe care conducerea PPCD a oferit-o la restaurantul „Roata vremii” o parte vizibila din locuri a ramas neocupata.
E graitor faptul ca „Flux”-ul, care a dedicat evenimentului de la Teatrul de Vara mai multe pagini in numarul de vineri, a fost zgircit la fotografii si a evitat sa dea imagini panoramice. Faptul ca Iurie Rosca a crezut ca va fi capabil sa adune ca mai inainte circa 10 mii de oameni spune ca el a pierdut simtul realitatii si ia sondajele drept reflectie a realitatii.
****
De-a lungul celor 14 ani de existenta (transformarea FPM in partidul numit Frontul Popular Crestin Democrat s-a produs in 1992), PPCD a evoluat mai putin din punct de vedere organizatoric, inchistindu-se, pierzind o buna parte din membri, in schimb a „manevrat” pe plan ideologic, adaptindu-se tot mai mult conjuncturii, ajungind sa renunte la idealul unirii pentru o „regasire” cu Rominia „in interiorul Aliantei Nord-Atlantice si al Uniunii Europene”. Grupul mediatic aflat la dispozitia lui Iurie Rosca a avut drept prima sarcina discreditarea politicienilor care puteau prezenta o cit de mica concurenta lui Iurie Rosca in fata alegatorilor de dreapta. (E adevarat, lucrul acesta nu ar fi fost posibil daca, in momentele decisive, liderul PPCD nu ar fi fost ajutat si de Putere. in cazul lui Matei, Lucinschi l-a pus la dispozitia lui Rosca pe generalul Alexei cu Centrul Anticoruptie, care i-a fabricat un dosar… sotiei lui Matei. Asa ca Voronin a avut de la cine invata.)
Dar PPCD a reusit sa ia locul partidelor aliate (al Partidului Fortelor Democratice in primul rind) pe care anterior le atacase cu inversunare pentru lipsa de… consecventa si faptul ca au renuntat la obiectivul… unirii, numai dupa ce el insusi a aruncat peste bord obiectivul… unionist, „diluind” consecventa si principialitatea revolutionara de a carei lipsa ii invinuia cindva pe concurentii sai.
Rosca putea sa serveasca idealului integrarii europene la 9 noiembrie 1999, dar atunci el a preferat sa coalizeze cu Voronin pentru a rasturna guvernul proeuropean aflat la un pas de a obtine pentru RM statutul de viitor membru al Uniunii Europene, impreuna cu Rominia si Bulgaria.
La 4 aprilie 2005, Rosca s-a lasat acaparat definitiv de jocul politic, de arta combinatorica in detrimentul principiilor, idealului. El a demonstrat ca este un politician ca oricare altul, ca nu are „nimic sfint”, ca de dragul unui post poate spune azi una, iar miine cu totul altceva. Nimbul idealistului i-a disparut „ca si cind nici nu a fost”. in mod paradoxal, tradarea alegatorilor loveste nu numai in PPCD, ci in toate partidele de dreapta de pe scena politica din RM, provocind o lehamite generala, o neincredere totala in partide.
Rosca a facut greseala de a lega viitorul sau politic, destinul partidului sau de cel al comunistilor. in cel mai bun caz, PPCD este sortit la roluri secundare. Exista o singura sansa de salvare pentru PPCD, si aceasta e in miinile lui Voronin. El trebuie sa demonstreze ca s-a schimbat cu adevarat. Numai in felul acesta se poate justifica, post-factum, actul din 4 aprilie 2005. Un prim pas ar fi schimbarea denumirii PCRM, apoi transformarea, nu mimarea transformarii Companiei „Teleradio-Moldova” in institutie publica, apoi asigurarea, nu mimarea independentei sistemului judecatoresc…
Nu Rosca trebuie sa ne convinga ca Voronin si tovarasii sai s-au schimbat. Faptele trebuie sa vorbeasca de la sine. // Jurnal de Chisinau
