Voronin s-a intors cu miinile goale de la sedinta neformala a CSI. Putin n-a avut placerea sa se intilneasca cu Voronin. Nici alti factori de decizie din Rusia n-au avut o asemenea placere. in replica, Voronin a incercat sa informeze macar opinia publica din Rusia asupra pozitiei Moldovei in problema Transnistriei. in acest scop, el a acordat un vast interviu postului de radio “Eho Moskvi”.
Sa retinem un lucru: in Rusia presa este strict controlata de stat, Putin le-a inchis gura tuturor institutiilor media de opozitie. (Situatia este exact ca la noi, in R. Moldova.) Ca urmare, Voronin nu a avut acces la un post de radio sau canal de televiziune, controlate de stat. Una dintre putinele institutii de presa din Rusia care mai rezista sa se afle in opozitie cu regimul lui Putin este postul de radio „Eho Moskvi”. Si anume acest post de radio – de opozitie! – i-a oferit lui Voronin posibilitatea sa se exprime liber si nestingherit.
Sa speram ca, dupa acest interviu, la „Eho Moskvi”, presedintele Voronin isi va schimba atitudinea fata de presa de opozitie din R. Moldova. Bineinteles, nu cred ca, intors de la Moscova, Voronin va emite un decret prin care va obliga guvernul sa sprijine financiar ziarele de opozitie. De aceea, un lucru ii doresc domnului presedinte: sa ajunga ca si in Chisinau sa nu aiba acces la presa controlata de stat si, pentru a se putea exprima liber, sa se adreseze ziarului nostru sau altor publicatii de opozitie („Jurnal de Chisinau”, „Literatura si arta”, „Ziarul de garda” ori „Moldavskie vedomosti”).
Nu e un blestem rautacios, e o dorinta nevinovata…
// Timpul