In interviul pentru Radio „Eho Moskvi” presedintele Vladimir Voronin a dat la o parte echivocurile si a recunoscut ca autoritatile ruse sprijina deschis Transnistria.Dar s-a aratat profund nedumerit de acest fapt. Nu pot intelege, a spus el, de ce sunt sustinuti separatistii? Chiar asa?
Intrebarea pe care si-o pune seful statului este, bineinteles, retorica, pentru ca-i perfect explicabila. Exista un raspuns suficient de lamurit. Transnistria e o enclava cu ifose rusesti pe care Moscova a simpatizat-o mereu. Iata de ce acum, cand este mai aproape ca oricand s-o asimileze sub o forma sau alta, Kremlinul nu are nici un motiv sa bata in retragere. Dimpotriva. Aerul tare al unui foarte probabil castig politic il intareste in convingerea sa lupte pentru regiunea rebela pana la capat.
Pe de o parte, rusii sunt pe punct de a demonstra Occidentului ca au suficiente resurse politice, militare si economice ca sa amane solutionarea diferendului pana la calendele grecesti. Or, timpul lucreaza in favoarea lor. Sub acoperirea crizei transnistrene, ei au posibilitatea sa controleze in voie malul stang si sa-l tina in tah pe cel drept.
Pe de alta parte, nici SUA, nici UE si nici NATO nu-si doresc la hotarele rasaritene ale Europei unite un nou Kaliningrad. Sau un fel de Liban atomizat, carpit si invrajbit care se poate destrama oricand printr-o detonare interna. Acest fapt da apa la moara Republicii Moldova, intrucat datorita lui occidentalii nu vor accepta nici recunoasterea Transnistriei ca stat independent, nici crearea unei confederatii in care Rusia ar avea drept de veto. Numai ca si de aceasta situatie profita pana la urma tot Kremlinul care, blocand orice solutie posibila, inchide in fata Republicii Moldova toate drumurile. Si cele care duc spre Vest, si cele ce se indreapta spre Est.
Problema e ca Moscova poate sa astepte. Acest lux nu si-l pot permite, insa, nici Chisinaul, nici aliatii sai occidentali. Cu cat este mai proasta situatia in jurul Transnistriei, cu atat le e mai bine rusilor, pentru ca ei nu au nimic de pierdut atata timp cat conflictul ramane inghetat. Cu problema transnistreana in carca, Republica Moldova ramane o mare incertitudine pentru toata lumea. Iar comunitatea euroatlantica are nevoie de certitudini pe directia expansiunii sale estice.
Asa fiind, oricine poate sa astepte are mai multe sanse sa-l faca sa cedeze pe cel care nu mai are rabdare. Si pentru ca tocmai Putin nu se grabeste nicaieri, de ce ar trebui el, de buna seama, sa renunte la sustinerea Transnistriei?
(Petru Bogatu, Flux)
// Romanian Global News