NATO a preluat ieri comanda operatiunilor militare din sudul Afganistanului, intr-un moment in care violentele rebelilor talibani au atins apogeul, dupa invazia americana de la sfirsitul lui 2001.
Pina acum, comanda militara in sudul Irakului a apartinut coalitiei conduse de Statele Unite, care actiona sub mandatul oferit de ONU, prin rezolutia 1368/2001. „Prezenta NATO va fi una de durata, atit timp cit guvernul si poporul afgan vor avea nevoie de ajutorul nostru”, a promis noul comandant, generalul britanic David Richards.
NATO pleaca in lume
Misiunea din Afganistan este prima pe care NATO o executa in afara zonei sale naturale de influenta, intr-o istorie de 57 de ani. Trupele NATO au fost deplasate in Afganistan incepind din 2001 si au actionat in cadrul Fortei Internationale pentru Securitate (ISAF), aflata sub mandat ONU. Misiunea ISAF era insa limitata la zona capitalei Kabul. Pentru indeplinirea noii misiuni din sudul Afganistanului, trupele Aliantei Nord-Atlantice vor fi suplimentate cu 3.300 de soldati britanici, 2.300 de canadieni si 1.400 de olandezi, totalul efectivelor urmind sa ajunga la 23.000 de militari, care vor ramine 3-5 ani.
Prima misiune de amploare a NATO a fost participarea la Forta de Implementare din Bosnia-Hertegovina (IFOR), la care au participat 60.000 de militari. Au urmat apoi Forta de Stabilizare din Bosnia-Hertegovina (SFOR) si misiunea KFOR din Kosovo, la care participa 46.000 de militari. Toate misiunile s-au desfasurat sub mandat ONU.
Adaptare la mediu
Responsabilii afgani din Kandahar, principalul oras din sudul dominat de talibani, considera ca actuala explozie a violentelor este chiar urmarea dezangajarii americane in zona. „in acesti ultimi cinci ani, americanii au reusit sa stabileasca legaturi cu autoritatile locale, dar acum ei pleaca, iar canadienii vor avea nevoie de timp pentru a invata totul”, a declarat Khalid Pashtoon, deputat si vicepresedinte al Comisiei pentru Securitate Interna. „Canadienii vor avea nevoie de timp pentru a afla unde se afla”, a completat Ahmad Wali Karzaï, fratele presedintelui Hamid Karzaï si presedinte al Consiliului provincial din Kandahar.
// Flux