Raisa LOZINSCHI
Populatia de dincolo de Nistru este supusa zilnic unui presing mediatic care o „indeamna” sa mearga cu orice pret la referendumul preconizat pentru 17 septembrie curent, iar toate coltisoarele din localitatile de sub jurisdictia secesionistilor iti amintesc de referendum prin niste placate imense sau prin foi lipite aproape pe toate gardurile.
in plus, oamenii sunt amenintati ca, daca nu vor merge la plebiscit, risca sa nu-si mai vada pensiile si salariile platite din haznaua administrata de Tiraspol.
“Ne-au spus ca daca nu mergem la referendum, n-o sa ne mai plateasca pensia. Au zis sa rupem buletinul, sa-l mizgalim, sa facem ce vrem, numai sa mergem acolo, ca sa fim la numar. Nici nu stiu ce sa fac. Daca nu ma duc sa votez, Rusia o sa ne ridice pretul la gaze”, ne-a spus Valentina T. (numele este schimbat – n.r.), 63 de ani, din Grigoriopol care a fost amenintata la oficiul postal cind a mers sa-si ridice pensia. De asemenea, angajatii spitalului din Grigoriopol discuta intens despre faptul ca li s-ar putea taia din salariu daca nu vor merge sa se pronunte pro sau contra independentei Transnistriei.
Nu sustin, dar se tem
Vlad M., 32 de ani, din Slobozia, spune ca zilnic posturile de radio, de televiziune si ziarele loiale administratiei de la Tiraspol urzesc planuri care mai de care pentru a convinge oamenii sa iasa la votare. „Multa lume isi da seama ce au de gind sa faca Smirnov si compania, numai ca se teme. Multi nu sustin planurile acestora. Mai ales ca periodic sunt hraniti cu vise desarte si oamenii s-au dezamagit. Toti discuta in familii, cu prietenii, dar in public nu zice nimeni niciun cuvint. Ca te poti astepta la orice de la autoritatile nerecunoscute de aici”, explica Vlad. El zice ca nu va merge la referendum, chiar daca acest lucru poate sa aiba urmari grave asupra sa si a familiei sale. „Este ilegal si de aceea n-o sa ma duc”, pare convins barbatul.
Arestul celor patru
Printre planurile care urmeaza sa-i convinga pe transnistreni sa-si exprime „liber” optiunea privind soarta de mai departe a rmn pare sa fie si arestul de la finele saptaminii trecute al celor patru cetateni ai R.Moldova de pe malul sting al Nistrului. Cel putin asa sustine unul dintre cei arestati vinerea trecuta care a fost eliberat dupa sase ore – Alexandru Macovenco, 61 de ani, din Slobozia. Acesta a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa sustinuta la sediul Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului (CHDO) din Chisinau, ca, prin arestul celor patru cetateni, administratia de la Tiraspol vrea sa demonstreze populatiei din regiune ca aceasta cauta insistent autorii celor doua explozii produse la 6 iulie si la 13 august curent. in opinia barbatului, nu este exclus ca aceasta sa gaseasca niste tapi ispasitori pe care sa-i arate la televizor in ajun de referendum ca lumea sa vada ca Smirnov doreste tot binele poporului.
Nimic despre crima
Alexandru Macovenco sustine ca la interogatoriul care a avut loc la sediul securitatii de la Tiraspol nu a fost intrebat deloc despre exploziile respective, ci despre o organizatie a drepturilor omului „Dignitas” din care face parte. Si asta in pofida faptului ca atunci cind a fost luat de acasa i s-a spus ca trebuie sa ajute militia sa descopere o crima. „Vineri seara, pe la vreo sase, eram acasa, ma ocupam cu gospodaria. S-a oprit la poarta un Jiguli cu geamuri intunecate si s-au apropiat doi imbracati in civil, s-au prezentat ca-s de la militie si mi-au spus ca trebuie sa merg cu ei sa-i ajut sa descopere o crima. M-am priceput ca au venit dupa mine si le-am zis ca merg numai sa ma imbrac. Imediat am sunat la un prieten si l-am anuntat. Asa s-a aflat”, spune Macovenco care este convins ca a fost eliberat numai datorita faptului ca arestul sau a fost intens mediatizat. Domnul Macovenco mai este membru al Partidului Popular din regiune, un partid de opozitie fata de administratia secesionista.
A semnat ce i s-a dictat
Dupa interogatoriu a fost dus intr-o alta camera unde doi tineri il intimidau fluturindu-i bastoanele deasupra capului. „Ma amenintau cu fel de fel de lucruri si ziceau ca ei sunt intr-o tara nerecunoscuta si nu trebuie sa raspunda in fata nimanui”. Pina la urma, aproape de ora unu noaptea, a venit un sef si l-a pus sa scrie ce o sa-i dicteze el pe o foaie daca vrea sa mearga acasa. A scris ca se obliga sa nu calomnieze Transnistria si administratia ei, in caz contrar va fi cercetat penal. A semnat hirtia si a scapat. La Slobozia au avut loc inca trei arestari – a lui Ghenadie Taran, liderul organizatiei „Dignitas”, Igor Ivanov si Iurie Zatica, fara sa li se prezinte acestora acuzatii oficiale.
Trucuri
Potrivit lui Stefan Uritu, presedintele CHDO, toti cei patru au fost eliberati, dar nu se stie nimic despre Ghenadie Taran. „Tatal lui mi-a spus ca a fost eliberat, simbata, la cinci dimineata, dar la amiaza a mers sa-si ia pasaportul de la militie. De atunci nu l-a mai vazut nimeni”, sustine Uritu, mentionind ca nu exclude faptul ca in ultimele zile sa fi fost arestate si alte persoane care nu convin autoritatilor de la Tiraspol sub pretextul cautarii autorilor celor doua explozii. Macovenco crede ca scopul autoritatilor de la Tiraspol este ca exploziile sa fie incriminate membrilor organizatiilor care nu o sustin. „Acolo e foarte simplu, te bat pina semnezi orice”, afirma barbatul. Analistii politici din Transnistria au lansat ipoteza ca exploziile au fost organizate de MGB-ul de la Tiraspol in frunte cu Sevtov care au facut acest lucru pentru a gasi dusmanul exterior si a consolida populatia pentru a o determina sa participe la referendum.
Cu R.Moldova sau cu Rusia?
La 17 septembrie curent, transnistrenii sunt chemati la urne pentru a raspunde la urmatoarele doua intrebari: 1. Sustineti cursul de independenta al rmn si, ulterior, libera unire a Transnistriei cu Federatia Rusa? (Поддерживаете ли Вы курс на независимость Приднестровской Молдавской Республики и последующее свободное присоединение Приднестровья к Российской Федерации?); si 2. Considerati ca e posibila renuntarea la independenta rmn si intrarea ei ulterioara in componenta R.Moldova? (Считаете ли Вы возможным отказ от независимости Приднестровской Молдавской Республики с последующим вхождением в состав Республики Молдова?). Autoritatile de la Tiraspol au anuntat ca la referendumul nerecunoscut de comunitatea internationala se preconizeaza sa participe in jur de 393.000 de persoane. // Jurnal de Chisinau