Judecătoria supremă din Tiraspol s-a convocat pentru primele audieri în dosarul lui Vladimir Gorbov, suspectat că ar fi săvârşit un omor, acum 14 ani.
Colaboratorii aşa-zisului minister al securităţii de stat al autoproclamatei republici l-au arestat pe Gorbov, cetăţean al R. Moldova, în vârstă de 70 de ani, la începutul lunii martie 2006, în casa acestuia, din Ismail (Ucraina). Până în anul 1992, Gorbov fusese angajat al ministerului respectiv, apoi a demisionat şi s-a transferat la lucru în organele de drept de la Chişinău, de unde s-a pensionat. Autorităţile transnistrene susţin că Gorbov, în timpul unui conflict, l-ar fi împuşcat cu o armă din dotare pe un locuitor al Tiraspolului şi l-ar fi rănit pe un alt localnic. El va fi judecat pentru depăşirea atribuţiilor şi abuz de putere. Procuratura Generală a R. Moldova a declarat că acuzaţiile sunt nefondate şi a intentat un dosar penal de răpire şi arestare a cetăţeanului R. Moldova. Autorităţile de la Chişinău au solicitat sprijinul Misiunii OSCE pentru eliberarea lui Gorbov, despre care se ştie că are o boală oncologică şi necesită îngrijiri medicale. Fiica lui Gorbov, Olga Babii, a opinat într-o conferinţă de presă că ministerul securităţii de la Tiraspol nu îl poate ierta pe Gorbov pentru demisia din instituţie, motiv pentru care caută să-l trimită după gratii. Babii a declarat că regimul de la Tiraspol ar dori astfel să-l pedepsească pe Gorbov pentru că “a trădat Transnistria” şi nu îi permite să angajeze un avocat moldovean.
În anul 1992, Gorbov s-a numărat printre securiştii transnistreni care i-au arestat pe membrii grupului lui Ilie Ilaşcu. Pentru acest fapt, liderul Partidului Popular Creştin-Democrat din Moldova, Iurie Roşca, l-a catalogat pe Gorbov drept criminal politic şi s-a arătat revoltat de faptul că autorităţile moldovene au colaborat ulterior cu fostul colonel al MGB-ului de la Tiraspol, iar acum încearcă să-l apere.
// Timpul