În octombrie 2008 Moldova va transmite preşedinţia în RACVIAC (Centrul regional pentru cooperare în domeniul securităţii cu sediul la Zagreb, Croaţia). Acest fapt a fost declarat joi în cadrul conferinţei de presă a şefului Statului Major al Armatei Naţionale Ion Coropcean şi a directorului Centrului Nedzad Hadzimusic.
Înaltul oaspete a comunicat că în cadrul întrevederii de la Chişinău a Grupului Consultativ Multinaţional (organul suprem al RACVIAC) cu participarea experţilor militari din 30 de ţări ale lumii, care fac parte din Uniunea Europeană, NATO, OSCE, alte organizaţii internaţionale, au fost examinate diverse aspecte ale securităţii regionale. După cum a explicat Hadzimusic, în RACVIAC va apărea o nouă structură, se va modifica politica de cadre a organizaţiei şi va fi aprobat bugetul ei pe anul 2009.
Ion Coropcean consideră că Moldova în ansamblu face faţă preşedinţiei în proiect, iar contactele în cadrul RACVIAC au fost utile pentru militarii autohtoni. // "Noutati – Moldova"