Pavlicenco: R. Moldova, orfana Europei?

Moldova.ORG – „R. Moldova încă e orfana razboiului rece, riscă să rămână orfana Europei, este uitată de toţi, este încă victima Pactului Molotov-Ribbentrop, de unde şi i se trag toate relele, este un teritoriu căzut nu numai din istorie, ci şi din geografie. Asta e percepţia oamenilor simpli !”, a declarat liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Vitalia Pavlicenco, la Bruxelles, în cadrul dezbaterilor “Viitorul R. Moldova în Uniunea Europeană”, organizate marţi, 6 mai 2008, de Grupul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din Europa (ALDE).

La aceste dezbateri, organizate în premieră în Parlamentul European, la care au fost invitaţi să participe şi liderii opoziţiei liberale de la Chişinău, deputatul Vitalia Pavlicenco, în intervenţia sa, a punctat problemele cu care se confruntă R. Moldova din 1991 încoace, evidenţiind, totodată, cauzele stagnării R. Moldova. „Cel mai clar răspuns la întrebarea de ce R.Moldova a pierdut 17 ani e că este extrem de puternică influenţa Rusiei şi clasa politică de la Chişinău nu are un sprijin mare din altă parte pentru a putea ieşi din această influenţă. Influenţa rusă a generat un mod de a fi şi al clasei politice din R. Moldova, care o face dependentă de Moscova”, a afirmat la Bruxelles liderul PNL .

Pavlicenco a subliniat faptul că R. Moldova, ”stat în care există doar libertatea de a fi persecutat”, a ajuns în această situaţie dramatică pentru că ”nu a avut un ajutor influent proEuropa” şi pentru că în instituţiile occidentale nu s-a spus răspicat adevărul despre Basarabia. ”România încă este uneori captiva sindromului ”neamestecului în treburile interne ale Moldovei”, de aceea, o sarcină primordială a României este să explice Uniunii Europene identitatea românească a R. Moldova. Pentru că cine altul sa fie avocatul nostru în faţa Vestului decât România?!”. În context, ea a adăugat: ”Cetăţenii simpli au aşteptat ca România să intre în UE şi NATO şi, apoi, să întoarcă faţa în mod sunbstanţial spre Moldova, dar în România au început luptele intestine şi s-a cam uitat de noi”. Pavlicenco a îndemnat atât România cât şi UE să nu confunde regimul comunist cu oamenii dezinformaţi cu bună ştiinţă.

Liderul PNL a solicitat, totodată, Uniunii Europene să ia atitudine, la nivel oficial, faţă de recentele modificări abuzive, operate de comunişti la Codul Electoral, prin care a fost majorat nedemocratic pragul electoral, de la 4% la 6%, au fost interzise alianţele şi blocurile electorale şi au fost introduse restricţii de participare la alegeri a cetăţenilor cu dublă şi multiplă cetăţenie, ceea ce, în opinia deputatului liberal, înseamnă din start compromiterea alegerilor parlamentare din anul 2009, amânând astfel venirea la putere în R. Moldova a forţelor democratice, naţionale. Ea consideră că prin aceste modificări, regimul comunist “a creat o atmosferă mai groaznică deât în anii stalinismului”. Liderul PNL a spus colegilor săi din Parlamentul European că în anul 2005, comuniştii de la Chişinău au înşelat atât Preşedinţii României şi Georgiei, care au venit la Chişinău înainte de alegeri, cât şi UE şi SUA, privind aşa-numita opţiune europeană a lor.
Astfel, potrivit Vitaliei Pavlicenco “Voronin a evitat o revoluţie orange şi a obţinut bani, fără a implementa reforme, din Vest, de la UE, de la SUA”. Referindu-se la această înşelăciune în raport cu UE şi SUA, Pavlicenco a mai spus: “Comuniştii, prin esenţă, nu pot fi proeuropeni, pentru că asta înseamnă stat de drept, justiţie, reforme, libertăţi şi drepturi fundamentale, pluralism de opinii şi politic, ceea ce îi aruncă automat de pe arena politica” . Drept dovadă, Vitalia Pavlicenco a adus şi faptul că regimul comunist de la Chişinău refuză să condamne public crimele comunismului.

În intervenţia sa, Preşedintele PNL, deputatul Vitalia Pavlicenco, membru al comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană, a reconfirmat poziţia formaţiunii sale politice, conform căreia, în ceea ce ţine de Est, R. Moldova trebuie să fie în bloc cu Ucraina şi Georgia pe drumul european, iar în ceea ce ţine de direcţia Vest – R. Moldova şi România trebuie să creeze o Uniune Interstatală, un parteneriat strategic bilateral, care ar grăbi accederea R. Moldova în structurile euratlantice. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.