Rusia a încălcat independența R. Moldova în mod sistematic și organic, prin crearea unei enclave separatiste într-un teritoriu ce nu-i aparține, prin sprijin direct și indirect acordat ”comisarilor” săi( care s-au oploșit la începutul Perestroicii), prin declanșarea unui război în anul 1991-1992, prin asigurarea la toate nivelurile: politic, informațional, economic, religios, cultural a perpetuării unei prezențe rusești, inclusiv armată. Acordarea cetățeniei ruse la scară largă a reiterat ideea că vechiul cap de pod rusesc pentru Balcani rămâne pe Nistru.
Încă din perioada Regulamentului organic rușii care ajunseseră să fie protectorii Principatelor Române se comportau obraznic și viclean. Domnitorul Munteniei Alexandru Ghica, în anul 1836, descria trist în fața consulului britanic Colquhoun că ”puterile Consulului general rus sunt mai mult cele ale unui dictator decât ale reprezentantului unei puteri protectoare”. Armatele ruse , care staționau în Principate invocau o multitudine de pretexte ca să nu plece. Ba Turcia trebuia să invadeze, ba boierii au solicitat Țarului rus garanții de securitate a Țării, ba că Silistria nu poate fi apărată de ostașii român și tot așa. Însăși Consulul general rus Kisselef, în memoriile sale, spune (sic!) că Dunărea este ”hotarul de sud permanent al Rusiei”.
Cineva este dus cu preșul… A cedat unilateral Chișinăul în fața Moscovei? Sub lozinca că la temelia reîntregirii ar fi în principal UE se joacă poker la mai multe mâini.
Dosarul transnistrean nu va aduce puncte în această campanie electorală și niște ”realizări comuniste” grabnice antinaționale îi pot desființa definitiv. Întrevederea de la Bender/Tighina dintre președintele Vladimir Voronin și liderul separatist Igor Smirnov au atras atenția asupra ”Acordului de prietenie și de cooperare dintre R. Moldova și Transnistria”.
Principalele puncte al acestui acord ar consta în:
a) scindarea formatului deja existent 5+2. În proiectul rusesc emis de liderul separatist Igor Smirnov de la Tiraspol se încearcă scoaterea din joc a Statelor Unite ale Americii. Conform proiectului de acord, sunt stipulate a fi ca state garante Rusia, Ucraina și UE.
b)Menținerea armatelor străine ruse pe teritoriul Transnistriei rămâne stipulat în acord.
c) subminarea actelor legislative adoptate vizavi de dosarul transnistrean. Subminarea puterii legislative din R. Moldova. Or, potrivit viziunilor celora de la Tiraspol, acordul ar intra în vigoare la data semnării de către președintele Voronin și liderul separatist Igor Smirnov, fără a fi ratificat de Parlamentul de la Chișinău.
Motivația acestuia. Cine a fost atent și a citit motivația acordului a văzut destul de bine că regimul separatist de la Tiraspol învinuiește Chișinăul de declanșarea războiului din anul 1992. Este interesant că după ce i-a fost predată mapa cu acord și motivație de parteneriat și cooperare între cele două maluri, Voronin s-a pus să îndruge prostii și să inventeze agresori. Dacă nu mă înșel, se pare, el în acea perioadă(1991-1992) era la Moscova, că doar nu conducea armatele rusești și de cazaci pe Nistru. Eventual, de la Moscova, din umbră…
Prețul împăcării discutat astăzi ar fi de 1,5 mlrd de dolari pentru gazul rusesc, ceea ce depășește chiar și PIB-ul moldovean. Dar cât poate costa întreg procesul reîntregirii este greu de calculat. Vorba unui ministru de externe moldovean, vom cere la Bruxelles și vor accepta.
Prin acordul emis de Tiraspol se încearcă acreditarea ideii reluării procesului de negocieri care va trebui să se finalizeze cu proiectul de tristă faimă ”Kozak”. De elaborarea unui alt proiect rușilor nu le arde. Se pare, regimul separatist din Transnistria a lansat un apendice de proiect rusesc ca reacție la Kosovo. Astfel, este testată vigilența occidentală, dar și experimentată o altă ”aplicație” de către Moscova pe dimensiunea conflictelor pe care le-a creat și congelat.
R. Moldova a adoptat politica ”comis-voiajorului” – și cu Europa, dar și cu Rusia. Insinuând că își asumă un proiect de reîntegire a statului sub cupolă ”europeană”, Chișinăul actual obține niște dividente politice, economice, sociale, de imagine, și, totodată, speră să aibă un suport financiar și mai amplu din partea Bruxelles-ului. Dar, în context, acesta nu renunță să promoveze asiduu valorile și brandurile rusești:economice, culturale, religioase, informaționale. Doar că această tactică aduce aminte de cea din perioada lui Ceaușescu, când România trebuia să ducă un război propagandistic contra Moscovei, dar să ajute cu ceea ce nu reușea să ajungă în Rusia din Occident. Kremlinul a tolerat războiul pentru Independență dus de Ceaușescu contra sovieticilor, pentru că avantajele materiale erau puse în balanță cu cele de prestigiu. Iar, printr-o propagandă abilă se putea minimaliza efectele propagandistice ce subminau prestigiul Moscovei ”comuniste”.
Fără o reevaluare a doctrinei de securitate, R. Moldova se poate sufoca cu statul său de ”neutralitate permanentă” , continuu aflându-se în zona ”gri”. R. Moldova, în situația actuală, este un stat fără perspectivă și care poate da faliment.
Lozinci precum ar fi cele de ”neutralitate”, ”independență”, ”suveranitatea” nu mai răzbat atât de măgulitor în mase. R. Moldova rămâne foarte amenințată. Ea nu și-a croit o agendă bine elaborată de conectare la interesele de securitate euroatlantice.
Politica R. Moldova este una anti-NATO și de perpetuare a stării de facto. Ciudatul concubinaj dintre ”neutralitatea permanentă” și staționarea forțelor străine pe teritoriul acestui stat nu mai expiră.
Respectiva abordare politică a Chișinăului este ineficientă și ilogică.
Nu vreau să cred că un general, fie el și sovietic, comandantul suprem al unui stat, nu pune în balanță avantajele și dezvantajele pe care le indică asigurarea securității țării sale, inclusiv în cazul că trebuie să facă față amenințărilor și vulnerabilităților aduse din partea statului a cărui forțe staționează nepermis pe teritoriul statului său. Și atunci se poate interpreta că această tendință a Chișinăului de-a încuviința noțiunea de ”neutralitate” cu cea de prezență a unor forțe militare externe se produce cu blagoslovirea Moscovei.
Situația de astăzi din R. Moldova poate fi asemuită cu perioada în care Stalin i-a interzis Cehoslovaciei să adere la Planul Marshall chiar dacă de avantajele acesteia s-ar fi bucurat și Uniunea Sovietică și întregul lagăr comunist…
Republica Moldova este singurul stat din fosta Uniune Sovietică creat de Stalin. În schimb, Transnistria rămâne un avan-post și un avan-test al Federației Ruse.
Farsa cu independența și nevoia de reîntregire a R. Moldova poate muta definitiv capitala la Tiraspol. Transnistria rămâne o afacere rentabilă (Octavian Sergentu).
