Kievul – pentru negocieri rapide in format “5+2”

Moldova.ORG – Această poziţie a Ucrainei a fost exprimată miercuri, 14 mai 2008, de viceministrul de Externe al Ucrainei, Aleksandr Gorin, la întrevederea cu Ministrul Reintegrării R. Moldova, Vasili Şova.
Potrivit unui comunicat de presă al acestui minister, Gorin se află într-o vizită de lucru la Chişinău pentru a evalua „stadiul actual şi perspectivele reglementării conflictului transnistrean”.
Reprezentantul Ucrainei s-a pronunţat pentru „impulsionarea iniţiativelor privind consolidarea încrederii reciproce dintre Chişinău şi Tiraspol, care vor avea un efect benefic în implementarea unor proiecte comune menite să îmbunătăţească condiţiile de trai pe ambele maluri ale Nistrului”.
Aleksandr Gorin a reiterat poziţia fermă şi disponibilitatea Ucrainei de a contribui multilateral la reglementarea conflictului transnistrean în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.