AMN: 8300 de semnaturi pentru libera circulatie in UE

Moldova.ORG – În după-amiaza zilei de 14 mai 2008, preşedintele AMN, Serafim Urechean s-a prezentat la Cancelaria Guvernului, unde a depus oficial o mapă cu 188 de foi, conţinând cca 7000 de semnături sub petiţia în care se cere semnarea, fără întârziere, cu Romania, a Convenţiei privind micul trafic de frontieră.

Potrivit unei notificări remise spre difuzare de AMN, iniţiativa de a utiliza petiţia, ca formă de impunere a Guvernului la semnarea acestui document a fost lansata de Serafim Urechean, pe 30 aprilie 2008, ca o campanie ce ar oferi un instrument real de presiune juridică (petiţia obligă autorităţile la acţiune în termene strict definite de lege). Primele peste 1300 de semnaturi au fost expediate executivului pe 8 mai curent. Din notificarea respectivă mai aflăm că AMN continuă campania de colectare a semnăturilor în localităţile R. Moldova din lunca Prutului, dar şi pe Internet.

Într-o scrisoare adresată de preşedintele AMN, Serafim Urechean, prim-ministrului Zinaida Greceanâi, scrisoare care a însoţit mapa cu petiţii se spune: „Sunt convins că este de prisos să reiau argumentele în favoarea urgentării procedurilor de semnare a Convenţiei, ce reprezintă un avantaj oferit de Uniunea Europeană în cadrul Politicii Europene de Vecinătate şi aduce beneficii directe locuitorilor din arealul de 30 km de la frontiera cu România. Accentuez doar, că specularea acestui deziderat în alte contexte cu care nu are nicio legătură, politice sau geopolitice, aduce prejudicii concrete cetăţenilor în serviciul cărora ne aflăm şi, în general, afectează imaginea Republicii Moldova în faţa Uniunii Europene. Ştiu că sunteţi conştientă de responsabilităţile Guvernului în această situaţie şi-mi exprim speranţa că o veţi debloca”, se spune în încheierea scrisorii adresate de liderul AMN primului ministru al R. Moldova. –Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.