Tatal lui Iurie Rosca interogheaza membrii PLDM

Moldova.ORG – „Sub regimul dictatorial al preşedintelui comunist Vladimir Voronin, climatul politic în Republica Moldova cunoaşte o degradare continuă şi periculoasă. În perspectiva alegerilor parlamentare din primăvara anului 2009, puterea de la Chişinău a declanşat o campanie furibundă de intimidare, defăimare şi anihilare a opoziţiei democrate, folosind pentru aceasta organele şi structurile de forţă, instituţiile publice ale audiovizualului.” Declaraţia respectivă este „cap de afiş” al Memoriului Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), document făcut public, la 21 mai 2008, la Chişinău, şi adresat Consiliului Europei, Comisiei Europene, OSCE, Misiunilor diplomatice acreditate în R. Moldova, ONG-urilor şi mass-media.

Autorii documentului susţin că „ţinta acestei campanii este PLDM, care, în doar câteva luni de la constituire, a reuşit, prin iniţiativele şi acţiunile sale, să se afirme pe scena politică şi în societate şi să obţină un larg sprijin popular”. În Memoriu este prezentat calendarul, metodele şi geografia campaniei de represiuni politice la care a fost supusă această formaţiune chiar din ziua fondării sale, la 25 ianuarie 2008, când Ministerul Justiţiei (MJ) publica un comunicat de presă, ce conţinea acuzaţii nefondate la adresa PLDM. Se încheie respectivul „calendar” cu evocarea celor întâmplate în perioada 17-24 aprilie 2008, când, la solicitarea Procuraturii Generale (PG), Ministerul Finanţelor dispune efectuarea unui control tematic la sediul PLDM, asta la doar 3 luni de existenţă ca persoană juridică.

PLDM indică în Memoriu asupra unui „întreg sistem represiv al statului (organele procuraturii, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC), Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS))” care, ca urmare a unor „calomnii lansate de preşedintele Voronin şi de acoliţii săi din Parlament”, întreprind acţiuni „ilegale de intimidare şi persecutare pe criterii politice a membrilor PLDM. Fără niciun temei legal, sunt intentate imediat două dosare penale pe numele preşedintelui PLDM Vlad Filat şi alte două dosare cu referire la modul de înregistrare şi funcţionare a partidului. De la tribuna Parlamentului şi în media controlată de putere sunt lansate rapoarte cu o vechime de mai bine de 10 ani, asupra cărora organele de drept s-au expus deja, ceea ce denotă substratul lor eminamente politic.”

Numai la Chişinău, se mai arată în Memoriu cu argumentele „pe faţă”, PG şi CCCEC a audiat sute de membri ai PLDM. Interogatoriile au continuat la sediile organizaţiilor teritoriale ori la secţiile de poliţie din Teleneşti, Floreşti, Balţi, Glodeni, Cahul şi din satele care fac parte din aceste raioane. Victimele persecuţiilor afirmă că, în cadrul interogatoriilor, membrilor PLDM li se pun întrebări în stilul NKVD-ului, persoanele sunt citate telefonic la organele de poliţie, iar în timpul interogatoriilor nu li se permite să apeleze la serviciile avocatului.

În unele cazuri, interogatoriile au continuat până la 21.30 ( 16 mai 2008. Un grup de membri ai PLDM din satul Zgărdesti este chemat la primarie, unde sunt audiaţi de colaboratorii poliţiei economice. La audieri participă Olga Bors, preşedintele filialei Teleneşti a PPCD şi Ion Rosca, tatăl vicepreşedintelui Parlamentului Iurie Rosca. Scopul interogatoriului este acelaşi: motivele părăsirii PPCD şi aderării la PLDM. Interogatoriul durează până la orele 21:30 fără întrerupere. Colaboratorii poliţiei economice şi liderii PPCD din Teleneşti ţin să afle cine i-a impus pe membrii PLDM să adere la partid, dacă au semnat declaraţia de aderare la partid şi cine a scris această declaraţie.).

PLDM constată că „regimul comunist, de teama de a pierde puterea”, a declanşat acţiuni de intimidare şi persecutare a membrilor săi în toate raioanele R. Moldova. „Unul din scopurile acţiunilor structurilor de forţă este periclitarea campaniei de colectare a semnăturilor pentru desfăşurarea Referendumului republican pentru modificarea Constituţiei. În opinia autorilor Memoriului, campania puterii împotriva PLDM reprezintă „o încercare de fraudare a alegerilor parlamentare cu mult înainte de începerea campaniei electorale propriu-zise”.

PLDM îşi exprimă protestul faţă de tratamentul abuziv la care este supus partidul şi membrii săi de către guvernarea comunistă şi cere preşedintelui Vladimir Voronin, care este garantul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, să îşi exercite atribuţiile în conformitate cu prevederile Constituţiei. „Cerem preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu să nu permită Legislativului şi structurilor subordonate acestuia să fie utilizate ca instrumente în lupta cu oponenţii politici. Cerem PG, MAI, CCCEC să înceteze acţiunile ilegale împotriva PLDM şi să-şi desfăşoare activitatea în strictă conformitate şi în limitele competenţelor atribuite prin lege şi Constituţie.

Solicităm Consiliului Europei, Comisiei Europene, Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, societăţii civile şi mass media să recurgă imediat la monitorizarea acţiunilor puterii împotriva PLDM şi să nu permită degradarea climatului politic din ţara noastră, pentru a asigura desfăşurarea unor alegeri libere şi corecte în Parlamentul Republicii Moldova în 2009”, se arată în finalul Memoriului lansat de PLDM. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.