(Ne)accesul presei în culisele puterii. „Transparenţa” guvernului Greceanâi.
Recent, preşedintele Voronin şi premierul Greceanâi i-au îndemnat pe funcţionari să fie cât mai deschişi cu presa şi să perceapă colaborarea cu mass-media „drept o componentă foarte importantă şi responsabilă a atribuţiilor de serviciu”. Pentru a ne convinge că aceştia şi-au învăţat lecţia, am contactat mai multe ministere, solicitând interviuri de la noii miniştri. Publicăm răspunsurile cu mici redactări.
Serviciul de presă al Ministerului Apărării
– Am dori să realizăm un interviu cu ministrul Vitalie Vrabie.
– Voi vorbi cu domnul ministru şi dacă va fi de acord, o să vă solicit, evident, întrebările. Pentru orice eventualitate, dvs. pregătiţi întrebările şi expediaţi-le pe adresa noastră. Dacă acestea vor fi într-un context normal, nu va fi o problemă. Dacă va accepta un interviu cu dvs., răspunsurile vor fi date în scris.
Secţia informaţie şi analiză a Ministerului Reintegrării
– Am vrea să-i solicităm ministrului Vasile Şova un interviu.
– Domnul ministru e ocupat. Aveţi un şir de întrebări? Am să-l consult şi vă vom da un răspuns.
Serviciul de protocol al Ministerului Finanţelor
– Cum o putem găsi pe doamna ministru Mariana Durleşteanu, pentru un interviu?
– E foarte dificil să faceţi un interviu cu doamna ministru, pentru că este veşnic în mişcare. E ministru nou şi e prea devreme pentru un interviu. Dacă va fi vreo conferinţă de presă, acolo, probabil, veţi putea să realizaţi.
Anticamera Ministerului Justiţiei
– Vă rugăm să ne faceţi legătura cu ministrul Vitalie Pârlog pentru un dialog.
– Nu e pe loc. S-ar putea să faceţi, dar mai întâi, v-aş sfătui să-l contactaţi pe consultantul său, Anatolie Simionov, care acum e în deplasare.
Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Interne
– Ne puteţi ajuta să-l găsim pe domnul ministru Valentin Mejinschi pentru a-i solicita un interviu?
– În ce temă? Cred că e posibil, dar depinde de disponibilitatea domnului ministru. E foarte ocupat şi nu cunosc agenda dumnealui. Am să-l întreb şi am să vă spun.
Serviciul de presă al Ministerului Economiei şi Comerţului
– Vrem să discutăm cu domnul ministru Igor Dodon…
– Ce întrebări doriţi să-i adresaţi? Aţi mai scris despre economie? Domnul ministru e la Kiev. Când se va întoarce, am să-i comunic despre intenţia dvs. şi, dacă va fi de acord, bine, dacă nu, vă vom propune un viceministru.
Anticamera Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale
– Avem nevoie de doamna ministru Violeta Ivanov pentru un interviu.
– Doamna ministru nu este. Discutaţi cu domnul Nicolae Vrednic de la Serviciul relaţii cu publicul.
Acesta, însă, n-a fost de găsit.
Anticamera Ministerului Culturii
– Vă solicităm un interviu cu domnul ministru Artur Cozma.
– Aţi făcut o adresare în scris către domnul ministru în care să explicaţi ce subiect va avea interviul?
– Nu am făcut. E necesară?
– Dumnealui este acum în teritoriu. Azi toţi miniştri sunt în teritoriu. Vă rugăm să ne trimiteţi prin fax solicitarea dvs. în care să indicaţi şi tema discuţiei.
– Nu putem să vă adresăm direct întrebările?
– Da, daţi-ne întrebările şi veţi primi răspunsurile.
Anticamera viceministrului Dezvoltării Informaţionale
– Am putea realiza un interviu cu domnul viceministru?
– Hmmm… Cred că da, dar numai când va fi. El la ora 13.00 a intrat în şedinţă. Cum iese, vă fac legătura. Vă rugăm să lăsaţi telefonul şi o să vă căutăm.
Anticamera Ministerului Educaţiei şi Tineretului
– Vă solicităm un interviu cu doamna ministru Larisa Şavga.
– Contactaţi-o, vă rog, pe consilierul Elena Petrov. Doar ea vă poate ajuta.
Doamna consilier nu a fost de găsit.
Anticamera Ministerului Transporturilor şi Dezvoltării Teritoriului
– Vrem să realizăm un interviu cu ministrul Vasile Ursu.
– Care este tema?
– Despre infrastructura drumurilor şi despre alte probleme spinoase…
– Ministrul pleacă la Minsk şi va fi tocmai luni.
– Puteţi să ne expediaţi prin fax agenda vizitei domnului Ursu în Belarus?
– Încercaţi să mă sunaţi mai târziu. Puteţi telefona la doamna Iuliana Stasiuc, şefa Secţiei relaţii internaţionale şi integrare europeană, care ar putea să vă spună mai mult.
Funcţionara nu a fost de găsit.
Deşi are două numere de mobil, domnul Vasile Ursu nu a răspuns la niciunul.
Serviciul de presă al Ministerului de Externe şi Integrării Europene
– Puteţi să ne organizaţi o întâlnire cu domnul Andrei Stratan, în vederea realizării unui interviu?
– Teoretic da, dar practic nu este posibil, deoarece domnul ministru e plecat în Bulgaria pe două zile. Imediat cum va reveni din Bulgaria, am să-i transmit rugămintea dvs. Nu vă pot da un răspuns categoric acum.
Sondaj realizat de Angelina Olaru şi Nicolae Roibu //Timpul.md