Vizita recentă a preşedintelui Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a Rusiei, Serghei Mironov, a confirmat încă o dată ceea ce noi demult ştiam: Moscova este gata să accepte soluţionarea conflictului transnistrean, dar nu şi să-şi retragă trupele militare din teritoriul nostru naţional. Ea vrea garanţii internaţionale că Republica Moldova nu va renunţa la statutul de neutralitate şi nu va accepta dislocarea unor trupe NATO pe teritoriul său. Mironov a confirmat asta încă o dată, declarând franc că, până nu va fi soluţionat conflictul transnistrean, Moscova nu-şi va retrage trupele. Astfel, prin prezenţa sa la Chişinău, el ne-a readus în memorie chipul demnitarului rus cinic, brutal şi semidoct, care însă crede că a făcut o figură bună doar pentru că este reprezentantul imperiului rus.
O declaraţie care merită a fi reţinută
Mironov a făcut însă o declaraţie care merită atenţia noastră. El a spus că mai întâi trebuie ca Tiraspolul şi Chişinăul să decidă asupra unei soluţii a problemei transnistrene şi abia după aceasta se va putea discuta în formatul „5+2”. Asta înseamnă că, practic, Moscova nu mai acceptă formatul de negocieri „5+2” şi doreşte înlăturarea de la acest proces a OSCE, SUA, UE şi a Ucrainei. Chişinăul trebuie să rămână singur în faţa Tiraspolului, adică a Kremlinului, asta a spus, de fapt, moscalul.
Unii comentatori de la Chişinău, în naivitatea lor, au văzut un semn bun în faptul că Mironov nu a mers la Tiraspol, ci doar la Comrat. Ei susţin că acesta este un gest prin care Moscova sfidează Tiraspolul şi mai că nu îl forţează să participe la negocierile dorite atât de mult de Chişinău. Drept argument aceşti comentatori creduli aduc faptul că presa lui Smirnov a evitat să relateze despre vizita preşedintelui Consiliului Federaţiei. Am putea presupune că Smirnov şi-a simţit cumva ameninţată poziţia, dar asta nu înseamnă că Moscova este pe cale să sacrifice Tiraspolul pe altarul „independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale” a Republicii Moldova. Eu cred că acesta este mai curând un semnal prost. Mironov a mers în vizită în capitala autonomiei găgăuze anume pentru a accentua ideea de federalism. Asta este şi mai evident dacă ne amintim că numeroasa delegaţie rusă s-a deplasat la Comrat la puţin timp după ce marele „patriot” găgăuz şi „amic” al poporului rus, Ivan Burgudji, a lansat la Tiraspol planul de creare a „Republicii Bugeac”, care ar cuprinde autonomia găgăuză, raionul Taraclia (populat preponderent de etnici bulgari) şi partea basarabeană a regiunii Odesa. Crearea „Republicii Bugeac” este un nou proiect separatist plămădit în laboratoarele serviciilor speciale ruseşti, care are menirea să submineze atât integritatea Republicii Moldova, cât şi a Ucrainei.
Orientarea către Rusia a noului stat moldovenesc federalizat
Este de notat şi faptul că Moscova l-a trimis la Chişinău nu pe un demnitar oarecare, ci anume pe preşedintele Consiliului Federaţiei. De ce oare, de ce nu a venit cineva de la Externe sau de la Duma de Stat? Eu cred că Moscova nu a renunţat la proiectul său de federalizare a Republicii Moldova şi acum încearcă să ne impună din nou Planul Kozak, doar că într-o variantă mai subtilă. Orientarea către Rusia a noului stat moldovenesc federalizat, pentru realizarea acestui obiectiv nedeclarat a venit Mironov la Chişinău şi Comrat.
Totodată, Planul Kozak este parte a unui proiect rusesc de anvergură, cu o mare miză geostrategică ce vizează prezenţa Rusiei la Mărea Neagră. Prin acesta, Kremlinul subminează (deocamdată, cu mult succes) aspiraţiile europene şi euroatlanice ale Ucrainei şi Republicii Moldova. Acţiunile Moscovei sunt tot mai energice: cu fiece zi ne apropiem de decembrie 2008, când Ucraina şi Georgia vor primi acordul de preaderare la NATO. Transnistria este pârghia cu care Rusia se opune. Transnistria ne-a ţintuit pe noi în sfera de influenţă a Moscovei. Ea constituie o ameninţare şi pentru o Ucraină ce aspiră să adere la NATO şi UE, ce doreşte să se desprindă de Rusia. Iată de ce Moscova pune presiune acum pe autorităţile de la Chişinău în problema transnistreană. Acestea însă trebuie să reziste, să nu se lase atrase de tentaţia de „a rezolva” problema transnistreană cu orice preţ până la parlamentarele din 2009, în speranţa obţinerii unui scor electoral mai bun. Şi cine ştie, poate după decembrie 2008 altă apă va curge în albia Nistrului (Sergiu Praporşcic).//Flux.md
