Procesul de colectare a semnăturilor pentru organizarea referendumului care ar permite modificarea Constituţiei, iniţiat de Partidul Liberal Democrat (PLDM) incă la inceputul lunii martie, decurge incet din cauza acţiunilor represive intreprinse de guvernare.
Potrivit liderilor formaţiunii, mulţi dintre membrii PLDM, dar şi simplii susţinători ai iniţiativei partidului, sunt intimidaţi să nu-şi pună semnătura pe listele intocmite de grupul de iniţiativă de modificare a Constituţiei. Ba mai mult, afirmă preşedintele PLDM, Vlad Filat, persoanele care au semnat deja sunt chemate la procuratură, audiate şi obligate să semneze de zece ori aşezaţi şi de zece ori in picioare pentru a confirma semnătura.
Acţiunile reprezentanţilor partidului de guvernământ au trecut deja peste orice limită in unele localităţi. Spre exemplu, la 24 mai, intr-un sat din r. Floreşti, primarul localităţii a agresat colectorii de semnături legitimaţi de Comisia Electorală Centrală (CEC), le-a sustras listele de subscripţie, iar secretarul organizaţiei din Floreşti a PLDM a fost chiar lovit cu maşina de acest primar. In alte localităţi, primarii comunişti refuză să pună ştampila pe listele de subscripţie, chiar dacă acest lucru este prevăzut de lege.
Potrivit proiectului de modificare a Constituţiei, propus de PLDM, preşedintele RM va fi ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. In timpul mandatului, preşedintele RM nu va putea fi membru al unui partid şi nu va indeplini nicio funcţie retribuită. Nicio persoană nu va indeplini funcţia de preşedinte al RM decât cel mult pentru două mandate care pot fi consecutive. Prin modificarea art. 60, Parlamentul va fi compus din 101 deputaţi, 51 aleşi intr-o singură circumscripţie electorală naţională, iar 50 – in circumscripţiile uninominale.
Pentru iniţierea referendumului urmează a fi colectate peste 200 de mii de semnături până la sfârşitul lunii (Mariana Raţă). //www.ziar.jurnal.md