Chirtoaca a prezentat rezultatele activitatii la un an de la preluarea Primariei

Primul bilant de activitate a Primariei la un an de la preluarea mandatului a fost prezentat de Primarul general al municipiului Chisinau pe 18 iunie curent, in Gradina Publica “Stefan cel Mare si Sfant”, langa drapelul Uniunii Europene.

Chirtoaca a declarat ca a ales locatia respectiva pentru a informa si a raspunde la intrebarile tuturor cetatenilor interesati si a prezentat o lista de 20 de realizari de baza din perioada 2007-2008 si 16 prioritati pentru 2008-2009.

Printre performantele esentiale prezentate de primar in detalii, mentionam achitarea datoriilor si subventiilor in suma de 500 mln lei, mostenite de la administratia anterioara; cresterea evidenta a nivelului de salubrizare a municipiului; ridicarea cu 20% a salariilor pentru blocul social (profesori, educatori, angajatii din sferele culturii si asistentei socilale); cresterea cu cca 30% a ratiei alimentare pentru copii in institutiile de invatamant; extinderea termenului de valabilitate al autorizatiilor de functionare pentru agentii economici de la 1 an pana la 5 ani; atingerea unui coeficient de iluminare publica de la 60% pana la 80%; realizarea de economii la buget care permit lucrari suplimentare fata de lista aprobata initial; procurarea de utilaj radiologic pentru spitalele din municipiu in valoare de 6 mil. lei; deschiderea unui centru municipal de hemodializa si a 3 centre comunitare pentru copii si tineret.

Primarul capitalei a invinuit administratia anterioara de aprobari de decizii fara acoperire financiara care au provocat un deficit bugetar de peste 500 mln. lei (mai mult de 1/3 din buget) si a comunicat ca primul an de mandat a fost marcat de necesitatea corectarii activitatii primariei, a serviciilor municipale si revenirea lor in legalitate. Chirtoaca a mentionat ca statia de epurare a apelor uzate era sa fie deja pe jumatate reconstruita, daca nu era deficitul bugetar de 500 mil.lei.

Primarul capitalei a declarat ca, momentan, se colaboreaza cu 2 institutii internationale in vederea rezolvarii problemei mirosului neplacut si buna functioanre a statiei de epurare a apelor uzate, iar incepand cu luna iulie curent, va incepe finalizarea reconstructiei parcului „Valea Morilor” prin intermediul unui parteneriat public privat. Potrivit primarului, costul estimativ pentru a rezolva definitiv problemele staiei de epurare si parcului „Valea Morilor” este de cca 1,5 mil. Euro si respectiv, cca 6 mln Euro.

In ceea ce tine de situatia creata in Consiliul Municipal Chisinau, Chirtoaca a declarat ca se urmareste promovarea unor interese de grup si nu interesul cetateanului, iar daca astfel de abordari vor continua, noua majoritate din CMC va trebui sa suporte consecintele.// // Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.