Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a anuntat ca va depune la 17 iulie curent, la Guvern, cele 10 mii 731 de semnaturi si hotararile administratiilor publice, care pledeaza pentru urgentarea semnarii Conventiei micului trafic la frontiera.
Liderul PLDM , Vlad Filat a declarat joi, in cadrul unei conferinte de presa, ca actiunile pro- Conventia privind micul trafic la frontiera se vor intensifica, din 21 iulie si pana la 1 septembrie, urmand sa fie organizate ample actiuni in toate localitatile, care cad sub incidenta prevederilor acestui document.
In cadrul acestor actiuni vor avea loc intalniri cu cetatenii, vor fi distribuite peste 200 de mii de pliante cu continut informativ si va fi continuata colectarea semnaturilor. De asemenea, PLDM va organiza actiuni zonale de informare a cetatenilor in orasele Cahul, Comrat, Taraclia, Nisporeni si Edinet.
“Conditionarea semnarii simultane a Tratatului de baza cu Romania si a Conventiei, este o rea-vointa din partea Guvernului, documentele avand caractere diferite, primul vizand relatiile bilaterale, iar celalat avand un caracter comunitar”, a declarat Filat.
Juristul Alexandru Tanase, membrul PLDM a declarat la randul sau, ca guvernarea comunista evita semnarea Conventiei, utilizand niste metode “sovetice”, de a izola proprii cetateni cu intetnia de ai manipula mai usor si de a obtine rezultate electorale bune. Pe de alta parte, sustine Tanase, aceasta atitutine a guvernarii, tine de politica anti-romaneasca pe care o promoveaza.
De mentionat ca semnarea Conventiei ar permite cetatenilor moldoveni din raioanele de la frontiera moldo-romana sa circule fara viza pe teritoriul statului roman in perimetrul de pana la 50 de kilometri.//REPORTER.MD