autor: Petru Bogatu
Nu cred în „arta” de a ghici viitorul. Omului nu îi este dat să-l cunoască. Singurul lucru pe care el îl ştie cu exactitate e că va muri odată.
Potrivit tradiţiei creştine, viaţă este un test continuu. Dacă am afla dinainte la ce întrebări va trebui să răspundem, atunci n-am învăţa nimic altceva şi cunoştinţele noastre despre lume ar fi extrem de limitate. Dumnezeu vrea însă ca, la examenul vieţii, să obţinem cu toţii note mari.
Totodată, la tot pasul ne paşte o sumedenie de surprize de care trebuie să ne ferim. Tocmai de aceea omul a avut mereu nevoie de un câine de pază care să-l avertizeze asupra unor posibile întâmplări nedorite. Cum această funcţie şi-o asumă mass-media, jurnaliştii au datoria să facă şi predicţii. Acestea se bazează nu pe premoniţii, presimţiri şi previziuni, ci pe operaţii raţionale de anticipare a unor evenimente.
Şi pentru că lumea vrea să ştie ce ne va aduce ziua de 5 aprilie 2009, va încerca şi subsemnatul un pronostic. Iată ce cred.
Cu toate că pragul electoral este astăzi mai mare ca acum patru ani, în Parlament vor intra mai multe formaţiuni decât în 2005. Asta pentru că voturile sunt la ora actuală mai dispersate ca oricând.
Pe stânga, PCRM se confruntă, în persoana lui Tarlev, cu un concurent care va reuşi, pesemne, confiscarea unui segment semnificativ din electoratul comuniştilor. În afară de aceasta, Partidul Comuniştilor s-a văzut erodat prin uzură naturală, fapt confirmat de alegerile locale din 2007 şi de sondajele de opinie realizate în a doua jumătate a lui 2008. Stând opt ani la guvernare, PCRM n-avea cum să nu se tocească.
Tot pe stânga defilează încă două partide cu pretenţii. PD şi PSD, deşi plasate mai spre centru decât UCM, de asemenea atentează la o parte a electoratului tradiţional al comuniştilor. Ambele s-au întărit în ultimul timp. Însă au un mesaj ambiguu. Dacă vor şi ele un statut de neutralitate al ţării, de exemplu, oamenii se întreabă ce-i deosebeşte de comunişti?
Pe dreapta, pentru că blocurile au fost interzise, voturile electoratului gravitează cu preponderenţă în jurul nu a doi jucători, ca în 2005, ci a cel puţin trei. Este vorba, mai întâi de toate, de Partidul Liberal Democrat, Alianţa Moldova Noastră şi Partidul Liberal.
PLDM a izbutit să articuleze un discurs pozitiv, dar şi ceea ce în marketing se cheamă "concept-cheie" – adică o fraza uşor de înţeles care să sintetizeze avantajele oferite de produsul ofertat. Acesta este axat pe contrast (stop comunism alias sărăcie, alias nedreptate, verde pentru Moldova alias economie, alias justiţie etc.). În plus, liberal-democraţii au dovedit o impresionantă capacitate de mobilizare a sprijinitorilor săi printr-o serie de mitinguri, pichetări şi alte acţiuni care le creează imaginea unei forţe politice reale, nu simulate.
AMN a avut de asemenea un start reuşit în actuala cursă pentru alegerile din 5 aprilie. Clipul său electoral pentru TV îşi propune să insufle alegătorilor încredere că schimbarea este posibilă, ceea ce contează mult în condiţiile în care dezamăgirea şi stările defetiste încă nu par a fi depăşite. Şi-a atins scopul şi jocul interactiv „Serafică fără frică” ajutând partidul, niţel îmbătrânit, să se apropie de alegătorii tineri. Totuşi, în AMN există o uşoară discrepanţă între temele de campanie alese şi imaginea liderilor ei politici.
PL se bazează pe carisma indiscutabilă a liderului său. Liberalii aplică formulele care le-au adus câştig de cauză în alegerile locale din 2007. Se impune, totuşi, de urgenţă, o adaptare a campaniei la timpul prezent, lucru care s-a văzut în cursul dezbaterii televizate dintre Dorin Chirtoacă şi Iurue Roşca, când cel dintâi a pierdut nişte puncte în faţa celui din urmă, deoarece n-a ştiut să răspundă franc dacă va abandona primăria în favoarea Parlamentului sau nu, chit că putea să iasă cu eleganţă din această situaţie.
Pe urmele celor trei partide liberale calcă şi MAE. Atâta doar că formaţiunea lui Anatol Petrencu a intervenit tardiv în bătăliile politice şi se vede acum silită să dea tare din coate pentru a se înghesui printre favoriţi, fapt ce poate să-i enerveze pe suporterii democraţilor. De aceea, MAE riscă mult să fie amendată emoţional de alegători.
Una peste alta, partidele de centru-dreapta sunt în creştere de formă. Ele vor aduna partea leului din cele 52 la sută din voturi pe care le-au întrunit democraţii în alegerile locale din 2007.
Cât priveşte Partidul Popular Creştin Democrat, el deocamdată străluceşte prin absenţă. Asta ne întăreşte în opinia că formaţiunea şi-a pierdut electoratul vechi şi mizează preponderent pe alegătorii din satele administrate de primarii PPCD.
De unde şi prima concluzie. Peste ştacheta de 6 la sută vor trece, probabil, patru-cinci partide.
Partidul Comuniştilor, care, prin abuz de putere, a limitat accesul publicului la informaţie şi cel al opoziţiei la mass-media, se va clasa din nou pe primul loc, dar cu un rezultat mai modest ca odinioară. Cum alegerile locale şi sondajele de opinie arată că de la 2005 încoace formaţiunea de guvernământ în fiecare an pierde circa 5-6 la sută din sprijinitori, PCRM va întruni, pesemne, 25-28 la sută din sufragii.
Cele trei partide liberale (PLDM, AMN şi PL) se vor afla aproximativ la egalitate de puncte (între 12-17 la sută) şi vor obţine laolaltă 40-43 la sută din totalul voturilor.
PD şi UCM vor avea, probabil, un punctaj la limita baremului de 5-7 la sută. PSD şi PPCD vor întruni aproximativ 3-4 la sută din sufragii.
Astfel stând lucrurile, partidul de guvernământ, deşi se va situa în fruntea clasamentului politic, va pierde alegerile şi va trece în opoziţie. Democraţii vor aduna, se pare, peste 50 la sută din mandatele necesare pentru a forma guvernul şi a prelua, astfel, puterea executivă. Nu-i exclus însă ca PCRM să obţină 40-42 de mandate şi să blocheze astfel alegerea preşedintelui.
