autor: Nicolae Negru
Suntem de acord cu analistul Vladimir Socor că “prea-puternicul Kremlin” exagerează pericolul unionismului românesc în RM. Totuşi, din punctul nostru de vedere, nu de aceea că unionismul românesc ar fi fantomatic – s-ar putea ca rezultatele alegerilor să contrazică impresia că “unionismul românesc este foarte slab în rândurile populaţiei majoritare”, ci pentru că partidele unioniste cu şanse de acces în parlament sunt conduse de lideri responsabili, care înţeleg că în politică se acţionează în funcţie de priorităţi, şi nu de impulsuri sentimentale, Moscova ar trebui să privească cu calm la alegerile parlamentare din RM. Aşa cum le privesc cei cărora le este destinată sperietoarea unionismului românesc, inclusiv transnistrenii. Ei nu se sperie pentru că înţeleg că “iarba” românismului, dacă a rezistat 45 de ani de regim comunist sovietic, va rezista şi regimului comunist moldovenesc.
Evident, Kremlinul exagerează şi inventează pericole cu bună ştiinţă. Fiindcă altfel cum ar explica serviciile electorale pe care le acordă PCRM? Dându-şi seama că se compromite, acţionând ca agent electoral al comuniştilor moldoveni, Putin şi-a inventat astfel scuza că PCRM nu va adera la NATO şi nu va duce RM în braţele României. Dar o va duce în UE. Cel puţin, aşa declară întruna Voronin. Mai e nevoie de unire formală în hotarele aceleiaşi Uniuni Europene?
Şi cine e acela să creadă că, dacă va ajunge în UE, RM nu va adera la NATO? Poate garanta Voronin aşa ceva? E atât de naiv Kremlinul să-l creadă?
E adevărat, nici Putin, nici Medvedev nu spun “Votaţi comuniştii”, dar numai asta mai rămâne să facă. Kremlinul sprijină clanul PCRM, nu mai încape nici o îndoială, mai cu seamă după ce s-a anunţat întâlnirea Medvedev-Voronin-Smirnov, însă nu pentru că Voronin va păstra neutralitatea, ci pentru că nu va merge spre UE. Declarând că se “orientează” spre Europa, în realitate el face tot posibilul pentru ca RM să nu se mişte din loc, cum e mai bine pentru clan, care poate astfel “suge de la două vaci”, comportându-se banditeşte, profitând de “atotputernicia” sa, aflându-se în afara oricărei restricţii legale.
Voronin a ajuns să se erijeze în avocatul Moscovei, spunând că Parteneriatul Estic, iniţiat de UE, seamănă cu un CSI-2, şi are scopul de a încercui Rusia. E această declaraţie în “interesul naţional”, ne apropie de UE? Dacă integrarea europeană este o “idee naţională” cum declară el, de ce să o terfelim? Pentru a rămâne cu orice preţ la putere, clanul ignoră recomandaţiile APCE şi ale Comisiei de la Veneţia în ce priveşte Codul Electoral şi respectarea drepturilor omului. Nu spune aceasta mai mult despre atitudinea faţă de integrarea europeană, decât toate declaraţiile luate împreună? Trădează Voronin interesul naţional şi în problema transnistreană, jucând după scenariile Moscovei.
Orice lucru îşi are vremea lui
Orice lucru îşi are vremea lui. De când Roşca a trecut cu bagaje în căruţa “moldoveniştilor”, crezând că astfel va atrage mai multe voturi, situaţia s-a schimbat în bine pentru partida unionistă, atmosfera s-a mai calmat, lucrurile s-au mai limpezit. Nu slăbirea unionismului românesc era de vină pentru faptul că PPCD nu aduna voturi. De vină era Roşca însuşi, care, crezându-se “lup politic”, acţiona ca un dihor, determinându-i pe alegătorii unionişti să fugă în toate părţile. Acum reîncepe adunarea lor. Ceea ce trebuie să ţină minte noii lideri e că Unirea nu se poate face în mod forţat, fără să se ţină cont de dispoziţia minorităţilor.
S-ar putea că cei care i-au gâdilat orgoliul lui Roşca şi l-au sfătuit să migreze spre alţi alegători, mai mulţi în imaginaţia lor, nu au luat în calcul faptul că problema nu era în lipsa de votanţi, problema era Roşca însuşi, care, deşi poartă papion, nu scapă din mână bâta şi hârdăul.
Nu e rău fără bine
Unele lucruri cu care ne-am obişnuit şi ni se par normale nu arată aşa în ochii străinilor. Nedumeriţi, ei pun întrebări, provocându-ne, la rândul lor, nedumerire. “Cum să cadă frunza?”, întrebăm noi. În felul acesta învăţăm câte ceva unii de la alţii. Dar nu întotdeauna.
Sunteţi o raritate de popor, bravo vouă, îmi spunea nu demult un reprezentant al unei ţări “nord-atlantice”, nicăieri principala emisiune informativă a televiziunii publice nu este difuzată în limba minorităţii, ca în R. Moldova! Cum pot ruşii să spună că sunt discriminaţi, dacă se bucură de privilegiul de a fi informaţi în limba lor maternă?
El se referea la buletinul de ştiri “Mesagerul”, care, în varianta rusă este transmis la ora 19. “În toata lumea orele de varf ale programelor informative la TV şi radio sunt considerate orele 19.00 şi 20.00”. La ora 21.00, rezervată pentru “Mesagerul” în limba română, audienţa TV începe să scadă, telespectatorii preferând alte programe, de divertisment. Şi dacă ai privit “Mesagerul” de la 19.00, de ce să-l mai priveşti şi pe cel de la 21.00?
Evident, oaspetele nostru nu ştia că până în 1990 situaţia era inversă: la 19.00, telespectatorilor moldoveni li se propunea programul informativ “Panorama”, cu durata de 15 minute, în “limba moldovenească”, iar la 21.00, programul “principal”, de 30 minute, “Vremea”, difuzat de “Televiziunea Centrală” de la Moscova. În iunie 1990, ne spune Valeriu Saharneanu, care pe atunci conducea departamentul de ştiri la TVM, a fost lansat “Mesagerul” de la ora 21.00, în încercarea de a-i deprinde pe telespectatorii moldoveni cu faptul că principalul buletin informaţional al zilei nu mai este cel difuzat de Moscova.
Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Au apărut multe alte televiziuni. Chiar şi ORT nu mai difuzează principalul program informativ al zilei la 21.00, ci la 20.00, pentru a face faţă concurenţei. Până la ora 21.00, telespectatorul moldovean are posibilitatea să se informeze de la mai multe posturi TV. De ce să aştepte el “Mesagerul” în limba română, care nu este decât o variantă a “Mesagerului” în limba rusă, difuzat la 19.00? Mai cu seamă pentru populaţia rurală, iarna, ora 21.00 e cam târzie. Nu ar fi normal să le oferim un program informativ în limba română ceva mai devreme? Vara, ora 21.00 e mai potrivită pentru cei care lucrează în câmp, dar cât de numeroşi sunt aceştia? Poate ar fi cazul ca televiziunea publică să ţină cont măcar de sezon?
Scriem aceste rânduri făcând abstracţie de faptul că actualul “Mesager” este nociv pentru moldoveni, mai mult dezinformându-i, decât informându-i, aşa încât e bine să fie vizionat de cât mai puţină lume. Situaţia aceasta însă nu poate dura la nesfârşit. “Mesagerul” e, fără îndoială, o temă de discutat în viitorul de după alegeri.
