Miscarea „Actiunea Europeana”: santaj in alb

Recent, Mişcarea „Acţiunea Europeană” (MAE) s-a adresat unor lideri de partide de opoziţie cu iniţiativa „de a retrage sprijinul politic oferit tuturor celor asupra cărora au planat sau planează suspiciuni de corupţie semnalate de media democratică şi de societatea civilă”.

Precizăm că MAE s-a adresat cu respectiva „iniţiativă”, solicitând „garanţii” şi semnarea unei… „demisii în alb” următorilor lideri: V. Hortolomei (PR), V. Filat (PLDM), S. Urecheanu (AMN), D. Diacov (PDM) şi A. Tkaci (PDSMU). De ce MAE s-a adresat numai acestor lideri? Pentru că doar aceştia au semnat aşa-zisul „Pact Naţional împotriva Corupţiei”. Aici e şi buba, partea mişelească a iniţiativei MAE: după ce a obţinut – practic, prin şantaj – semnăturile de adeziune la acest „Pact” (dacă nu semnezi, înseamnă că aperi corupţia), MAE a mers mai departe, somându-i şi şantajându-i pe semnatari să-şi retragă „corupţii” de pe listele electorale şi să semneze „în alb” nişte „garanţii”…

Am considerat şi consider o greşeală semnarea de către Filat, Urecheanu şi Diacov (ceilalţi nu contează) a acestui „Pact” – un „document” neserios, fără vreo finalitate (mai ales că a venit de la un partid care nu va ajunge în viitorul parlament) şi care a fost, de fapt, o cursă întinsă celor vizaţi. Având acest „document” semnat la mână, însă, MAE era „motivată” să adreseze respectiva „iniţiativă” doar formaţiunilor semnatare ale „Pactului”, dar nu şi, de exemplu, PCRM şi PPCD – partide aflate la guvernare. Se vede de la o poştă că avem de-a face cu o provocare gândită de stafful lui Mark Tkaciuk. Căci „iniţiativa” MAE nu vizează corupţia în sânul guvernării, ci al… Opoziţiei, identificând-se în felul acesta, total şi fără rest, cu mesajul „anticorupţie” lansat de PPCD. Pericolul „iniţiativei” MAE constă în faptul că se încearcă a abate atenţia societăţii (alegătorilor) de la zona guvernării – cu adevărat afectată de marea corupţie, sursa infecţiei! – la zona Opoziţiei.
Că lucrurile nu sunt deloc curate ne-o demonstrează şi faptul că MAE, un partiduţ sărăcuţ care n-avea bani nici pentru plicuri, la un moment dat a început să desfăşoare nişte acţiuni de milioane de euro. Acest moment dat a fost acela când MAE a decis să se încadreze în… lupta cu corupţia din sânul… partidelor de opoziţie. Coincidenţa nu mi se pare deloc întâmplătoare şi nevinovată, iată de ce „iniţiativa” MAE, inclusiv şantajul cu „semnarea în alb” nu este altceva decât un „şantaj în alb”, ca urmare a unor „angajamente în roşu” ale MAE, graţie cărora respectiva formaţiune a devenit, peste noapte, cea mai bănoasă…

Acum să revenim la cerinţa MAE către liderii partidelor nominalizate de a-i retrage de pe listele electorale pe candidaţii „asupra cărora au planat sau planează suspiciuni de corupţie, semnalate în mediile democratice”. Nu ştim dacă liderul MAE, A. Petrencu, care a semnat „iniţiativa”, a avut-o în vedere şi pe colega sa, Vitalia Pavlicenco, nr. 2 pe lista electorală a MAE. Dacă nu, rugăm respectuos s-o aibă şi pe ea în vedere, s-o facă şi pe ea să semneze „demisia în alb”, fiindcă, după 1999, „mediile democratice” au semnalat copios că asupra ei „planează suspiciuni de corupţie”. Da, aţi ghicit: mă refer la „scandalul apartamentelor” care a avut-o protagonistă pe actuala campioană a luptei cu corupţia – V. Pavlicenco, propusă de MAE pentru înalta funcţie de preşedinte al parlamentului. Voi reveni cu detalii.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.