Cine a arborat drapelele României şi al UE la Preşedinţie?

În ultimele zile, mai multe site-uri din internet au postat poze şi imagini video, în care un băiat îmbrăcat în galben, camuflat în student, cu ghiozdan în spate şi asistat de un poliţist şi o persoană în civil arborează nişte drapele pe clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei de la Chişinău. Presa din R. Moldova a declanşat o anchetă de serviciu în acest subiect. De asemenea, mai multe site-uri aduc zilnic noi şi noi detalii.

PRO TV a transmis sâmbătă seară un reportaj pe care îl puteţi vedea în reluare pe site-ul acestui post, în care acelaşi tânăr a fost identificat şi printre participanţii la mitingurile organizate de PLDM şi AMN, dar nu în calitate de protestatar, ci de personaj care declara pentru posturile prezidenţiale de televiziune că a fost plătit să vină la mitinguri. Întrebarea pe care şi-o pune astăzi toată lumea este: cine e acest tânăr şi ce roluri au poliţistul şi persoana în civil în toată povestea cu arborarea drapelelor? Doar cheile de la acoperişul Parlamentului şi al Preşedinţiei nu se aflau la Opoziţie, accesul la acoperiş îl cunoşteau un număr restrâns de persoane care, probabil, făceau parte din paza de stat.
Din înregistrările video adunate până acum se vede clar că tânărul a pătruns foarte uşor în ambele incinte. În sediul Preşedinţiei, unde acesta a intrat prin geamul spart, nu a întâmpinat nicio rezistenţă. Pe hol l-au întâlnit oameni la cravată, cărora nicidecum nu le puteai spune protestatari. În momentul în care şi-a făcut apariţia „eroul”, nu exista nicio încăierare între pază şi protestatari. Tânărul a urcat liber pe scările din interior – şi a ştiut exact pe unde să intre şi încotro să meargă! – sub privirile tăcute ale pazei. Cum să înţelegem asta? Ca pe o greşeală catastrofală din partea pazei lui Voronin, sau ca pe o provocare organizată cu bună ştiinţă de Putere, pentru a putea pune apoi în cârca Opoziţiei acuzaţia de lovitură de stat?!
Aceste cadre video, care au făcut ocolul lumii pe Internet, sunt acuzaţii grave la adresa guvernării comuniste. De aceea Voronin ar trebui să răspundă cu probele sale video şi cu argumente consistente, dacă le are, în loc de a discredita România şi Opoziţia.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.