Iranul si Moldova sunt doua state mentionate mai des in jurnalele de stiri in ultimele luni: in ambele, aflate, din motive diferite, undeva la "periferia" comunitatii internationale, au avut loc asa-zise "revolutii Twitter".
Generatia internauta din ambele state s-a folosit de retelele de socializare de pe Internet pentru a organiza mitinguri de protest fata de ceea ce au considerat a fi fraudarea masiva a alegerilor in favoarea partidului/presedintelui aflat la guvernare.
Tot prin Internet a fost sesizata comunitatea internationala, opinia publica si organizatiile internationale, cerandu-se astfel ajutor pentru rasturnarea unui regim opresiv si dictatorial – reprezentat de Mahmoud Ahmadinejad si respectiv Vladimir Voronin.
Daca interventia comunitatii internationale este singura modalitate pentru a face ca astfel de proteste sa nu se lase cu sute si mii de morti (stiut fiind ca dictatorii de sorginte sovietica sau de orice altfel de formare nu renunta fara varsare de sange la putere), cum se face atunci ca in cazul Moldovei au fost doar "proteste diplomatice", "preocupare" si "indemn la calm si dialog", in vreme ce in cazul Iranului tonul a fost dur si neechivoc.
Cu toate ca asemanarile dintre miscarile din cele doua tari sunt evidente (fraudarea alegerilor, un regim despotic, o miscare a tineretului reformist etc.), reactia Occidentului nu a venit in mod egal pentru ele.
Care este diferenta intre cele doua tari, sau in modul in care sunt ele percepute in afara granitelor, care determina o astfel de dualitate?
Din start trebuie mentionata geografia. Moldova are nesansa istorica de a fi usa-n usa cu Rusia, un gigant energetic prea mare pentru a fi "deranjat" cu proteste de catre Vest, mai ales pentru o tarisoara prinsa la mijloc.
In definitiv, Moldova este un "apendice", prin presedintele comunist Vladimir Vornonin, adept al Rusiei, facand parte, conform politicii post-Razboiul Rece, din "vecinatatea apropiata".
"Vecini apropiati" Rusiei au fost si georgienii pana la escaladarea, vara trecuta, a tensiunilor intre cele doua state, ca urmare, printre altele, si a declaratiilor presedintelui pro-european si pro-atlantic Mihail Saakasvili.
Cu toate ca acesta s-a declarat increzator ca occidentul va sari in apararea Georgiei (cu o pozitie geostrategica mai importanta din punct de vedere al transportului vital de hidrocarburi catre Europa), acest scenariu nu a avut loc.
Rusia a calcat sub bocancul militar Georgia ramasa brusc de una singura, pana si-a luat "partea" – regiunile separatiste Abhazia si Osetia de Sud. Era deci de asteptat ca, daca Europa si SUA nu au intervenit pentru Georgia, sa nu intervina nici pentru Moldova.
Pe de alta parte, Iranul are o pozitie vitala in Orientul Mijlociu, o zona de insecuritate sporita. Are iesiri mari la doua mari (Caspica, Golful Persic si Marea Arabiei), se invecineaza numai cu tari "sensibile" precum Irakul, Afganistanul, Pakistanul si, mai presus de orice, sub presedintele Ahmadinejad, s-a pozitionat drept unul dintre statele aflate pe "Axa Raului", declarandu-se antioccidental, cerand dizolvarea Israelului si avand, in general, un comportament imprevizibil si belicos.
Nu mai vorbim despre influenta in regiune (sprijina inclusiv cu bani gruparile Hamas in Gaza, Hezbollah in Liban si Jihadul Islamic) si despre programul nuclear: acestea sunt "monede grele" in dialogul cu occidentul.
Spre deosebire de Iran, Moldova nici macar nu are un dialog cu vestul – comunicarile, sporadice, se limiteaza la "informari", participari la diverse evenimente internationale si…cam atat.
In cei aproape 20 de ani de la dobandirea independentei de URSS, Moldova nu a reusit sa deschida un dialog activ nici cu Europa, nici cu SUA, nici cu organizatiile internationale. Pana si intentia de a adera la UE este un proiect sustinut doar cu jumatate de gura de rusofilul Voronin.
Explicatiile conform carora revolutia din Iran e "unica" pentru ca aici tineretul este familiarizat cu Internetul si exista o multime de bloggeri care submineaza pe ascuns puterea nu stau in picioare – si moldovenii manifesta rezistenta pe web, miscandu-se cu o rapiditate care i-a surprins pe observatorii straini.
E drept insa ca, spre deosebire de revolutia iraniana, cea moldoveana nu a avut o conducere consolidata, capabila sa canalizeze nemultumirea fata de sistem intr-o miscare de protest sustinuta – si nici nu a primit nici un fel de incurajare din partea occidentului.
Moldova este un stat care "nu conteaza" nici stategic, nici din punct de vedere al securitatii energetice, nici din vreun alt punct de vedere. In consecinta, poate fi oricand "sacrificat", daca interesele momentului o cer – fapt care nu s-a intamplat doar in 2009, ci de-a lungul istoriei.
