Şi Lupu are înrebări referitoare la creditul promis de Rusia

Şi Marian Lupu, actualmente reprezentant al Partidului Democrat, recent evadat de la comunişti are un şir de întrebări referitoare la disponibilitatea Federaţiei Ruse de a acorda Republicii Moldova…

Partidul Democrat salută decizia Federaţiei Ruse de a susţine financiar Republica Moldova, prin acordarea unui credit în valoare de 500 milioane de euro, dar în acelaşi timp declară că acesta ridică şi semne de întrebare, mai ales în ceea ce ţine de condiţiile de acordare a creditului.

„Orice fel de asistenţă este binevenită atât din Occident cât şi din Est. În acest context, este salutabilă decizia Rusiei, dar apar unele întrebări, chiar şi retorice, despre condiţiile de acordare a acestui credit”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, democratul Marian Lupu.

Potrivit lui, împrumutul promis de Rusia, nu va ajunge peste o luna jumătate în R.Moldova, aşa cum s-a declarat. Lupu crede că prima tranşă a acestuia va fi debursată abia la finele acestui an sau chiar la începutul anului viitor. Potrivit lui, urmează un şir de proceduri de aprobare de către Guvern, de ratificare de către Parlament şi ulterior procedura propriu-zisă de debursare.

„În acest caz trezeşte îngrijorare, principiul transparenţei şi condiţiile de acordare a creditului”a spus Lupu, adăugânt că apar şi unele întrebări retorice, cum ar fi -are sau nu precondiţii politice sau va avea o influenţă politică, sau dacă poate acesta influenţa negocierile din toamnă ale Guvernului cu FMI şi alte instituţii internaţionale.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.