Preşedintele în exerciţiu al Moldovei, liderul Partidului Comuniştilor (PCRM), Vladimir Voronin, a mulţumit Rusiei pentru susţinerea acordată. După cum transmite INFOTAG, despre aceasta el a declarat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă.
"Rusia a înţeles cît de complicată este situaţia şi ne ajută. Este adevărat că "prietenul la nevoie se cunoaşte" ", a spus Voronin.
Preşedintele a relatat că în cadrul vizitei sale de săptămîna aceasta la Moscova, a fost încheiat un acord prin care Rusia acordă 500 mil. de dolari Moldovei, precum şi un grant nerambursabil în mărime de 20 mil. de dolari pentru reconstrucţia clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei, care au fost devastate în timpul dezordinilor de la 7 aprilie.
"Acordarea creditului este o decizie politică. Toate celelalte detalii vor fi discutate mai tîrziu. Aceşti bani vor fi direcţionaţi spre proiecte de investiţii, spre dezvoltarea infrastructurii şi construcţia drumurilor. Sînt posibile şi alte variante, în funcţie de criza financiar-economică. Este clar doar că aceşti bani nu vor fi folosiţi pentru consum", a declarat Voronin.
El a dezminţit zvonurile că pentru credit Moldova va oferi Rusiei conductele de gaz de pe teritoriul republicii.
"Noi vom rambursa creditul în bani, altceva nu propunem. Afară de aceasta, conductele de gaz aparţin întreprinderii "Moldova-Gaz", unde "Gazprom" deţine 51% din acţiuni", a spus Voronin.
El a comunicat că în cadrul vizitei sale la Moscova s-a ajuns la semnarea Acordului care va garanta protecţia socială şi securitatea cetăţenilor moldovei care muncesc în Rusia.