La Bruxelles donatorii vin cu un sprijin internaţional pentru RM

Martin Raiser: Situaţia economică dificilă din Republica Moldova impune sprijin internaţional

Forumul pentru parteneriat cu Republica Moldova, reuniune consultativă organizată de Comisia Europeană şi Banca Mondială (BM) şi consacrată discutării provocărilor actuale din această ţară, a început miercuri dimineaţă la Bruxelles.

La întâlnire iau parte, printre alţii, comisarul european pentru extindere Stefan Füle, premierul moldovean Vlad Filat, directorul BM pentru Ucraina, Belarus şi RMoldova, Martin Raiser, directorul general adjunct al Directoratului General Relaţii Externe al CE (DG RELEX) Hugues Mingarelli, reprezentantul BERD pentru cofinanţare Richard Jones, administratorul adjunct şi director regional în Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) Kori Udovicki.

În deschiderea conferinţei, reprezentantul Băncii Mondiale, Martin Raiser, a salutat măsurile luate de guvernul Republicii Moldova în ultimele luni pentru redresarea economiei ţării şi a apreciat că dificultăţile prin care trece economia moldoveană fac necesar un sprijin internaţional.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.