De Ghenadie Vasilache
Decizia Curţii Constituţionale (CC), prin care decretul preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu, cu privire la declararea zilei de 28 iunie 1940 drept „Zi a ocupaţiei sovietice” este recunoscut neconstituţional, a fost publicată vineri, în „Monitorul Oficial”. Nimeni nu este în drept să pună la îndoială decizia înalţilor magistraţi, căci orice hotărâre adoptată de CC este ireversibilă.
Totuşi, nefiind antrenaţi în materie de jurisprudenţă, majoritatea populaţiei s-a limitat la fraza, înţeleasă şi de un copil: „Preşedintele a încălcat mai multe articole din Constituţie, prin Decretul său din 24 iunie, curent”.
Nu cunt nici eu jurist, ci jurnalist. Or, aşa suntem noi, jurnaliştii, stranii – ne legăm şi noi, ca juriştii, de orice virgulă, pentru a înţelege unde este adevărul, chiar dacă şi ne ciocnim de un „proces ireversibil”. Măria sa, PUBLICUL, este în drept să cunoască adevărul, pentru a nu pune zilnic aceeaşi întrebare: „De ce în Moldova nivelul de încredere în sistemul judiciar este sub 30%, în timp ce Europa crede în legiuitori săi, în proporţie de peste 80 la sută”.
CC din RM a decis că prin semnarea acestui decret preşedintele interimar a încălcat şapte articole din Constituţie. În special, CC menţionează că şeful statului „şi-a depăşit limitele competenţelor” şi „a ignorat principiul constituţional al separării puterii în stat”.
În acelaşi timp, curtea a respins argumentele preşedintelui interimar, potrivit cărora şeful statului ar fi adoptat şi anterior asemenea decrete, instituind, de exemplu, sărbători profesionale. Ghimpu a exemplificat prin decizia CC din 24 ianuarie 1996, prin care au fost recunoscute drept constituţionale decretele fostului preşedinte cu privire la instituirea sărbătorilor profesionale ale grănicerilor, lucrătorului bancar, inventatorului şi inovatorului, financiarului şi angajaţilor serviciului vamal.
„Curtea Constituţională consideră că hotărîrea din 24 ianuarie nu este relevantă pentru dosarul în cauză”, se arată în decizie, fiind justificată poziţia dată prin existenţa unei „diferenţe semnificative între instituirea unei sărbători profesionale şi instituirea zilelor comemorative ale unor anumite evenimente istorice care au un substrat politic şi sînt percepute în mod diferit de către membrii societăţii”. CC mai menţionează că în aceeaşi decizie din 1996 curtea a stabilit că „preşedintele este în drept să instituie prin decretele sale doar sărbători profesionale”.
(!) Aici m-am oprit, şi am început să studiez Hotărârea CC Nr.111 din 24.01.96 (publicată în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.10/111 din 15.02.1996). Citez, cu prescurtări, ca să nu vă obosesc:
CURTEA CONSTITUTIONALA a constatat:
Constitutia Republicii Moldova este Legea Suprema si Fundamentala a statului. Ea,ca Lege Suprema, nu poate si nici nu e necesar sa reglementeze in detaliu toate atributiile posibile ale institutiilor de stat, inclusiv ale sefului statului. Anume de aceste considerente si tehnicii juridice s-a condus legiuitorul, stabilind atributiile Presedintelui in articolul 88 nu in mod respectiv, ci in mod extensiv prin formula stabilita in litera j) "exercita si alte atributii stabilite prin lege", care ofera posibilitatea de a cuprinde si o alta situatie, care pentru reglementarea sa necesita emiterea unui Decret prezidential. Asadar litera j) face trimitere la conditiile ce pot fi prevazute in viitor prin Lege si prin care vor fi extinse unele atributii ale Presedintelui Republicii Moldova.
Este evident ca adoptarea legilor este un proces de durata, determinat de mai multi factori si, nu in ultimul rind, de importanta legilor in sistemul ierarhic al dreptului national. Anume aceste fapte explica, dar si justifica pentru moment, lipsa unei legi speciale in materia de instituire a zilelor sarabatorilor nationale, zilelor de odihna, comemorative (!!! – nota red.) si profesionale.
Astfel, s-a creat o practica cind pina la 01.01.96 au fost instituite 40 de zile de sarbatoare, de odihna, zile nationale, comemorative si profesionale: 23 – de catre Parlament, 11 – de Guvern si 6 – de Presedinte. Toate actele normative au fost publicate in Monitorul Oficial, sint in vigoare, se comemoreaza si sarbatoresc de catre populatie si lucratorii din diverse ramuri ale economiei nationale.
Analiza Decretelor Presedintelui Republicii Moldova, supuse controlului constitutional, compatibilitatea lor cu Constitutia, functiile si atributiile Presedintelui stabilite de articolul 88 al Constitutiei, impune ferma convingere ca ele in nici un caz nu vin in contradictie cu articolul 6 din Constitutie. Separatia si colaborarea puterilor nu afecteaza atributiile de baza ale Parlamentului, stabilite in articolul 66 din Constitutie, ale Guvernului stabilite prin Legea nr. 64-XII din 31.05.90 cu modificarile ulterioare inclusiv prin Legea nr. 413-XIII din 29.03.95, sint in opinia Curtii Constitutionale in deplina conformitate cu prevederile articolului 88 din Constitutie, iar obiectul propriu-zis al reglementarii — substituirea zilelor profesionale — este obiect de reglementare, problema de dpept ce tine de competenta Pretedintelui Republicii Moldova.
Am recitit de nenumărate ori decizia, dar aşa şi nu m-am prins, unde curtea a stabilit că „preşedintele este în drept să instituie prin decretele sale doar sărbători profesionale”. S-a spus, negru pe alb, că decretele privind srabilirea unor zile profesionale sunt absolut constituţionale, pentru ca tot ea, curtea, să extindă prin aceasă hotărâre atribuţiile preşedintelui, specificând că Constitutia „nu poate şi nici nu e necesar să reglementeze în detaliu toate atribuţiile posibile ale instituţiilor de stat, inclusiv ale şefului statului”, deoarece este justificată „pentru moment, lipsa unei legi speciale în materia de instituire a zilelor sărabătorilor naţionale, zilelor de odihnă, comemorative (!) şi profesionale”, din care motiv „obiectul propriu-zis al reglementării ţine de competenţa Preşedintelui Republicii Moldova”.
Deci, prin ce a greşit Mihai Ghimpu, stabilind o zi de comemorare? Prin faptul că aceeaşi zi vine să stabilească ocupaţia sovietică? Şi cum rămâne cu Declaraţia de independenţă, care a stabilit univoc acelaşi eveniment istoric? Să nu uităm, că în baza declaraţiei, inclusiv, a şi foct creată Republica Moldova. Şi cine, în final, pune la îndoială statalitatea noastră – Ghimpu sau cei cărora nu le convine adevărul istoric? Întrebare ritorică, bineînţeles.
Aşa dar, Ghimpu a fost corect, decretând Ziua ocupaţiei sovietice, căci şi indicarea „încălcării principiului separării puterilor” este lipsită de sens, deoarece se bate cap în cap cu aceeaşi decizie a curţii din 1996, potrivit căreea decretele de acest gen „în nici un caz nu vin în contradicţie cu articolul 6 din Constituţie”.
Citesc (cu nedumerire) şi alt argument al înalţilor magistraţi, care remarcă „statutul juridic diferit al preşedintelui în 1995 şi în 2010”, deoarece în anul 2000 Moldova din republică prezidenţială s-a transformat în una parlamentară şi actualmente „poziţia şefului statului este inferioară şi este supusă parlamentului”.
Stimaţi şi înalţi magistraţi, vă reamintesc că nu sunt jurist, dar consult şi eu actele juridice şi alte documente oficiale, de unde am şi aflat, că în republicile cu formă de guvernământ prezidenţială (ex: SUA), nu există prim-ministru, atât funcţia de şef de guvern cât şi cea de şef de stat fiind îndeplinită de preşedintele statului. În republicile prezidenţiale, Preşedintele ţării (ales direct de către cetăţeni) exercită întreaga putere executivă, însă acţiunile sale sunt puternic controlate de Parlament, prevenind astfel abuzurile. De facto, fostul preşedinte exercita toate cele trei funcţii de stat, Republica Moldova fiind o monarhie absolută, însă de iure am fost, totuşi, o republică semi-prezidenţială sau una parlamentară, cu atribuţii extinse pentru preşedinte. Deoarece formularea nu a fost corectă, decizia ar trebui să-şi piardă şi valoarea juridică.
Şi, în final, CC a mai stabilit că „preşedintele nu este în drept să semneze decrete în privinţa unor probleme care sînt obiectul unui act controversat”. Curtea menţionează că „în decret sînt atinse şi chestiuni ce ţin de politica externă a statului”, avîndu-se în vedere cerinţa de „retragere de pe teritoriul Republicii Moldova a armamentului şi munţiilor ruse”. În acest sens, CC citează art. 86 din Constituţie, care explică împuternicirile şefului statului în domeniul politicii externe. Acestea se rezumă la desfăşurarea de negocieri, semnarea de acte şi prezentarea acestora spre ratificare parlamentului, precum şi la acreditarea şi rechemarea diplomaţilor moldoveni, la instituirea, lichidarea sau modificarea rangului misiunilor diplomatice, la acceptarea sau retragerea scrisorilor de acreditare ale reprezentanţilor diplomatici ai altor state în Moldova.
Din nou, curtea citează doar acele articole din legea supremă, care îi convine, exclusiv. Mai există şi alte articole, spre exemplu art. 87 (4), conform căruia Preşedintele Republicii Moldova „poate lua şi alte măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, în limitele şi în condiţiile legii”. Iar o armată străină, instalată fără consimţământul poporului băştinş, oare nu reprezintă un act de agresiune, care are un impact direct asupra securităţii naţionale? Mai există şi deja cunoscutul art. 88 litera j) prin care preşedintele ţării „exercită şi alte atribuţii stabilite prin lege”.
Să nu uităm şi de nuanţa politică chiar a deciziei CC, care din start a subliniat că „nu va da aprecieri politicie şi istorice evenimentelor din istoria statului”, ci „se va pronunţa doar pe marginea aspectelor juridice”. Însă tot ea, curtea, stabileşte că „preşedintele nu este în drept să semneze decrete în privinţa unor probleme care sînt obiectul unui act controversat”, deoarece „în decret sînt atinse şi chestiuni ce ţin de politica externă a statului”, avîndu-se în vedere cerinţa de „retragere de pe teritoriul Republicii Moldova a armamentului şi munţiilor ruse”. Oare nu este această hotărâre a CC – o apreciere politică? Şocant, dar pentru prima dată în istoria statalităţii noastre, s-a creat un precedent, când Curtea Constituţională se implică în politica externă a RM şi dă o apreciere a unei iniţiative politice a şefului de stat.
De azi, încolo, curtea va cere preşedintelui Ghimpu să se sfătuie cu ea, de fiecare dată, înainte de a emite vre-un decret politic? Nu pot să ştiu, căci nu am asistat la cheful celor 17 angajaţi ai Curţii din pădurea de la Condriţa, în plină zi lucrătoare, imediat după luarea deciziei CC, prin care decretul preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu, cu privire la declararea zilei de 28 iunie 1940 drept „Zi a ocupaţiei sovietice” a fost recunoscut neconstituţional. Dacă eram şi eu prezent la piknik, veneam astăzi cu mai multe argumente, pentru ca să cunoaştem tot adevărul despre instituţia supremă din stat, numită de popor ca CC PCRM.
