Traian Băsescu se uită la Basarabia ca un țigan căruia i-a plăcut calul tău!

 De Cătălina Gromov

Chișinău (Moldova.ORG) — Astfel a fost intitulat un articol pe forum.md. În articol se folosesc cuvinte insultătoare la adresa președintelui României Traian Băsescu, precum că ar fi un hoț de popoare. Știrea a fost plasată la 3 decembrie și interpretează greșit opinia președintelui, după ce a declarat într-un interviu acordat pentru România Liberă că Moldova ar putea reveni în următorii 25 de ani între graniţele României, iar frontierele UE vor fi pe Nistru.

În articolul de pe forum.md, scris de un oarecare Цвет se menționează că aroganţa preşedintelui român Traian Băsescu, îi permite să facă planuri de a extinde teritoriul său, în detrimentul Republicii Moldova, Ucraina şi alte naţiuni suverane, împotriva voinţei cetățenilor și guvernelor. Astfel, șeful de stat român ar fi un țigan care crede că dacă orice cal i-a plăcut, nu are îndoieli în dreptul său să-l fure şi să ia pe deplin şi legal tot de ce avea nevoie. Potrivit acestui Цвет, Basarabia este un bun – un cal, după care aleargă Traian Băsescu și cu orice preț vrea să îi aparțină. Încă mai mare ridiculitate, nu se putea inventa!

Secvență din articol: "Basescu a identificat chiar momentul în care se întâmplă acest lucru – după 25 de ani! Nici mai mult nici mai puţin. O "Vanga" a Bucureştiului în pantaloni şi cizme, care proorocește soarta lumii pentru un sfert de secol! Şi aici începe lucrul cel mai uimitor. S-ar părea, un politician de magnitudine cum ar fi preşedintele ar avea nevoie să-și vadă lungul nasului. Ca de exemplu, că Uniunea Europeană a intrat în vre-o criză sistemică după ce a inclus în componenţa sa şi România în debutul de integrare europeană. Chiar nu s-a găsit cineva din preajma preşedintelui român, cel puţin o persoană mai mult sau mai puţin rezonabilă, cu capacitatea mentală medie, care să-i sugereze şefului său cum ar trebui să vorbească cu jurnaliştii, ca altă dată să nu fie ridiculizat şi măscărit?
Poate a încercat să-şi imagineze că e un Gorbaciov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, care a permis să se rupă în afară de propria lor ţară de dragul unei himere evazive de un chicotit peste partenerii săi ciudați din vest. Gorbaciov, desigur,nu Traian Băsescu. Poate că ar fi chiar jignit de aceasta comparatie cu unele persoane intelectuale, deoarece el are un moral la nivelul de hoţ de cai. Ei bine, Traian Băsescu, de ce aveţi nevoie ?…

Desigur, putem spune că preşedintele a numit această perioadă de timp – 25 de ani – atunci când nimeni nu se mai întreabă dacă proorocirea sa s-a împlinit sau nu. Pe nimeni nu-l va mai interesa aceste episoade mici din viaţa lui, să nu mai vorbim de transformările şi întorsăturile istoriei lumii, atunci când numele lui Basescu, putin probabil că și-l vor aminti chiar şi cei mai buni specialişti ai istoriei primului deceniu al secolului XX. Un act, pe care nu-l cunoaște (se știe foarte bine că românii sunt descendenții Romei antice!) Din piesa dramaturgului elveţian Friedrich Dürrenmatt "Romulus cel Mare".

Acest principiu primitiv, accesibil chiar si pentru oamenii cu viziune asupra lumii de hoţ de cai – care vrea să evite un scandal major, efectuînd unul mic! Toate eşecurile politicilor interne şi externe ale autorităţile române vor fi invizibile şi nesemnificative pe fundalul acestor evenimente aparent ecumenice şi la nivel mondial ca extinderea graniţelor UE la Nistru şi de absorbţie a acestora prin obligarea şi gata să sacrifice poporul român din Republica Moldova, Transnistria, Ucraina, şi poate , uite, şi Rusia în sine! Ei bine, cineva să-mi spună, sunt ei interesati de inflaţie, şomaj, crizele economice şi sociale şi pierderea totală de credibilitate a conducerii incompetente din România de azi?", a scris Цвет în capodopera sa.

Manipularea cetățenilor de către comuniști continuă fără ezitări. Să declari unele lucruri negative care nu au nici o boabă de adevăr, reprezintă îmbolnăvirea basarabenilor cu minciuni aberante și delectarea cu unele articole ca acestea care nu au pic de simț și cultură.

La 30 noiembrie președintele României declara că odată cu intrarea Republicii Moldova în UE, cele două state vor fi împreună în marea familie europeană.
"Dacă se va desfăşura sau nu şi un proces de unificare a celor două ţări, acest lucru ţine mai puţin de voinţa oamenilor politici, pentru că am certitudinea că ei vor şti să valorifice o dorinţă populară, dacă va exista, pe cele două maluri ale Prutului. România are ca obiectiv sprijinirea Republicii Moldova să intre în UE", a spus Băsescu.
Acei 25 de ani sunt doar o supoziție, deoarece tot viitorul ni-l croim singuri, iar dacă basarabenii vor dori unirea, aceasta se va declanșa.
Articolul de pe forum.md aduce o doză de ură, pentru a învrăjbi cetățenii Republicii Moldova împotriva României.

Amintim că nici Vlad Filat nu este de acord cu presupunerea șefului de stat român. Prim-ministrul admite că România a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Moldovei, a susţinut statul nostru în momente grele şi în dialogul purtat cu UE, dar Republica Moldova va deveni o ţară independentă puternică, cu o economie dezvoltată, care va obţine statutul europenean mai devreme de 25 de ani.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.